Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a informat marţi, într-o conferinţă de presă, că în jurul orei 12,00 erau 32 de cazuri medicale la care nu se putea…
Părinţii trebuie să evite să îi scoată pe copii afară din casă la temperaturi foarte scăzute şi atunci când este vânt, a declarat prof. dr. Florea Iordăchescu de la Spitalul…
Sistemul de sănătate din România are nevoie de reformă chiar dacă este nevoie de timp pentru că trebuie să se ţină cont de părerea populaţiei, a declarat şeful Misiunii Fondului…
Viorel Rotilă, preşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară din România sustine ca dezbaterea pe tema proiectului noii Legi a sănătăţii a pornit de la un punct de vedere greşit, fiind asumate în…
Prof. dr Irinel Popescu, realizatorul primului transplant hepatic din România, a primit în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Ambasada Franţei, însemnele de Ofiţer al Ordinului Naţional al…
Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei, în această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig. Totodată, se recomandă ca…
Dezbaterile pentru elaborarea noului proiect legislativ privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar, dar şi pentru revizuirea pachetului de servicii de bază acordat asiguraţilor, au început la Ministerul Sănătăţii. Prima întâlnire…
Absolvenţii de medicină care au pichetat Ministerul Sănătăţii şi au solicitat suplimentarea locurilor la examenul de rezidenţiat, după ce au obţinut notă de trecere dar fără loc, vor trebui să…
Servicii medicale de excelenţă şi acces rapid la investigaţii complexe sunt asigurate de către o nouă clinică privată inaugurată sâmbătă, în Bucureşti – ExMedica. Clinica dispune de aparatură medicală de…
Problema centrală a viitorului proiect de lege a Sănătăţii este aceea a definirii pachetului medical de bază, a declarat, vineri, la Sighişoara, preşedintele Fundaţiei Creştin-Democrate, Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe.…
Alianţa pentru Sănătate s-a înfiinţat la Târgu Mureş, la iniţiativa unor reprezentanţi ai Colegiului Medicilor, Asociaţiei Patronatelor din Medicină, Ordinului Asistenţilor Medicali şi a Moaşelor din România, Sindicatului SANITAS şi…
Conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea vrea modificarea punctului pe cap de locuitor de la 31,5 lei până la 35 de lei pentru a evita acumularea de datorii în acest…
Primele patru defibrilatoare semiautomate publice dintre cele şapte achiziţionate de Consiliul Judeţului Galaţi au fost montate, joi, în zone aglomerate din municipiul Galaţi. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi,…
Zece medici suceveni au plecat să lucreze în străinătate, în cursul anului trecut, a declarat miercuri preşedintele Colegiului Medicilor Suceava, dr. Sorin Hîncu. El a precizat că, în 2011, au…
Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), Vasile Barbu, susţine că, până la elaborarea unei noi legi a Sănătăţii, trebuie avută în vedere şi posibilitatea modificării actualelor prevederi în concordanţă…
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău a invalidat, din diferite motive, până miercuri, aproape 40% dintre dosarele depuse de furnizorii de servicii medicale pentru încheierea contractelor pentru anul 2012.…
Secţia de îngrijiri paleative a fost redeschisă luni, la Spitalul din Codlea după ce unitatea a respectat planul de conformare cerut de Ministerul Sănătăţii în luna octombrie 2011, când spitalul…
Dr. Raed Arafat va reveni în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a anunţat marţi premierul Emil Boc. ‘Domnul Arafat îşi va relua, cu acceptul domniei sale, postul…
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat luni că, în urma consultării pe care a avut-o cu premierul Emil Boc privind noua lege a Sănătăţii, ar putea fi două versiuni: fie…
Sănătatea nu are culoare politică iar interesele medicilor şi ale pacienţilor sunt convergente, în ciuda discursurilor care vizează obţinerea capitalului politic sau a profitului financiar, se afirmă într-un comunicat de…
Reprezentanţii medicilor de familie consideră că retragerea proiectului legii sănătăţii a avut loc din cauza reacţiilor care au venit. Ei susţin că, probabil, se va lucra în continuare la această…