Directorul Spitalului din Râmnicu Sărat a demisionat. Motivul: nu a fost anunțat de vizita ministrului Sănătății

Directorul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, Adrian Danielescu, și-a dat luni demisia. Decizia sa vine la numai o zi după vizita ministrului Sănătății la unitatea medicală suport COVID-19 din județul Buzău. Adrian Danielescu ar fi renunțat la funcție nemulțumit de faptul că el nu a fost anunțat de vizita ministrului și nu a reușit să ajungă la spital în timp util, scriu cei de la ziare.com.

În locul directorului, ministrul Nelu Tătaru a fost primit la spital de primarul Sorin Cîrjan și de directorul medical Felicia Vasile. Acest lucru l-a deranjat de Danielescu, mai ales că a ministrul i-a făcut unele reproșuri.

În încercarea de a detensiona situația, dar și de a-l convinge pe Danielescu să revină asupra deciziei sale radicale, primarul Sorin Cîrjan a convocat, luni după-amiază, o ședință de urgență la Spitalul Municipal.

Contactat telefonic, primarul municipiului Râmnicu Sărat a precizat că nu poate face nicio declarație în acest caz, însă a precizat că va avea o nouă întâlnire cu managerul Spitalului Municipal pentru a-l convinge să se răzgândească. Managerul Adrian Danielescu nu a putut fi contactat pentru a explica motivele demisiei sale.

Categorii: Știri
Tags: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea