Criza apei pe care o traversează județul Prahova a făcut ca cinci spitale din județ să sisteze internările. Ministerul Sănătății a dispus ca toți pacienții care se adresau către aceste unități medicale să fie transferați la București.
Astfel, oficialii Ministerului Sănătății au stabilit ca cinci spitale de urgență din București să asigure asistență medicală pacienților transferați din Prahova.
„La Ministerul Sănătăţii am convocat şi dispus în această seară o celulă de urgenţă în care am inclus spitalele de urgenţă din Bucureşti şi aici vorbesc de Spitalul Universitar, Spitalul Bagdasar Arseni, Spitalul Floreasca, Spitalul Elias şi Spitalul de Urgenţă pentru Copii, în cazul în care va fi necesar transferul pacienţilor internaţi deja sau în cazul în care vom avea o situaţie de urgenţă la nivelul judeţului, o situaţie în care avem victime multiple, toate aceste unităţi sanitare vor avea, până luni, un număr de cinci paturi din zona chirurgicală şi cinci paturi din zona nechirurgicală blocate pentru judeţul Prahova pentru a putea răspunde necesităţii de transfer sau în cazul în care apar anumite urgenţe” a anunțat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
cinci spitale din Prahova afectate de criza apei sunt Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul de Psihiatrie Voila, Spitalul de Pneumoftiziologie Florești, Spitalul Orășenesc Băicoi și Spitalul de Pneumologie Breaza. În cele cinci spitale din Prahova afectate de criza apei sunt internați în acest moment 378 de pacienți.












