Conform unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat miercuri de Press Association, pacienţilor hipertensivi li se recomandă să îşi administreze medicamentele prescrise pentru scăderea tensiunii arteriale mai degrabă seara decât dimineaţa pentru reducerea riscului de deces prematur.
Studiul este cel mai important de acest gen care cercetează ideea că momentul din zi în care sunt administrate medicamentele afectează urmările asupra stării de sănătate, notează Press Association.
Pentru studiul clinic, 19.084 persoane cu hipertensiune au fost împărţite în două grupuri. Subiecţii dintr-un grup şi-au administrat medicamentele pentru reducerea tensiunii înainte de culcare, iar cei din al doilea grup le-au luat dimineaţa.
În comparaţie cu persoanele care şi-au administrat medicamentele dimineaţa, cele care le-au luat seara au prezentat un risc de 66% mai mic de deces în urma unei afecţiuni cardiace. De asemenea, s-a constatat că acestea aveau un risc redus cu 44% de a suferi un infarct şi cu 40% mai mic de revascularizare coronariană. Totodată, riscul de insuficienţă cardiacă a fost redus cu 42%, iar cel de accident vascular cerebral cu aproape 50%.
Studiul a fost realizat de o echipă de specialişti de la Universitatea din Vigo, Spania.
”Liniile directoare actuale în ceea ce priveşte tratamentul hipertensiunii nu menţionează sau recomandă un timp preferat (de administrare) a tratamentului. Ingerarea dimineaţa a fost recomandarea cel mai des întâlnită din partea medicilor, bazată în mod eronat pe obiectivul de reducere a nivelurilor tensiunii arteriale dimineaţa”, a explicat autorul studiului, profesor Ramon Hermida.












