Părinții confirmați cu COVID-19 vor fi tratați la pediatrie, dacă sunt internați alături de copiii lor

Părinții infectați cu virusul SARS-CoV-2 vor putea fi tratați în secțiile de pediatrie unde se află internați și copiii lor, dacă forma lor de boală nu este gravă, au anunțat reprezentanții Ministerului Sănătății. Potrivit unui comunicat al instituției, începând de luni, în spitalele care au în structură secţii sau compartimente cu profil pediatric se poate asigura asistenţa medicală pentru însoţitorii care sunt și ei suspecți sau confirmați cu COVID-19.

Până acum, dacă atât părintele, cât și copilul erau confirmați cu COVID-19, ei erau tratați separat: părintele pe secția de adulți, iar copilul la pediatrie. Pentru a ușura situația pacienților, părintele poate rămâne internat la pediatrie, iar medicul pediatru îi poate prescrie tratamentul, însă folosind protocolul de adulți și cu condiția ca părintele să nu aibă o stare de sănătate gravă.

În acest sens, Ministerul Sănătății a modificat Anexa nr. 1 si Anexa nr.2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 434/2021 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor și a unităților de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 și a listei spitalelor și unităților de dializă care asigură asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, conform clasificării spitalelor în 3 niveluri de competență. Modificările au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 13 septembrie 2021.

„În situaţia în care evoluţia copilului este favorabilă şi este posibilă externarea acestuia, dar însoţitorul copilului necesită în continuare asistenţă medicală spitalicească, medicul curant al însoţitorului, împreună cu şeful de secţie, au obligaţia de a organiza transferul acestuia pe o secţie de adulţi, în cadrul aceleiaşi unităţi sanitare sau într-o altă unitate sanitară”, mai informează Ministerul Sănătății.

Categorii: Actualitate
Tags: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea