Societatea Europeană de Sport, Traumatologie, Genunchi şi Artroscopie (ESSKA) a acreditat Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş ca centru european de instruire în chirurgia artroscopică, a anunţat miercuri, în deschiderea celei de-a IV-a ediţii a Cursului Internaţional de Chirurgie Artroscopică, co-preşedintele Comitetului de organizare, prof. univ. dr. Tiberiu Băţagă.
“Avem acest nou format, pe care board-ul ESSKA ni l-au impus având în vedere că am fost acreditaţi ca Centru european de teaching, şi anume 30 de participanţi care au posturile lor de lucru, cu o zi de artroscopie şi cu o zi de artroplastie. Pentru centrul acesta de teaching, cele două clinici de ortopedie am depus documentaţia privind tipurile de intervenţii chirurgicale pe care le facem şi, de asemenea, condiţiile pe care le avem, dacă suntem acreditaţi ca linie academică, deci avem studenţi, rezidenţi, specialişti în pregătire şi partea legată de cercetare. (…) colegii noştri europeni erau foarte bine documentaţi şi în ceea ce priveşte participările noastre la congrese”, a declarat dr. Tiberiu Băţagă.
Pentru susţinerea acestor cursuri, şi nu numai, dr. Băţagă a precizat că, în cel mult doi ani, în campusul UMF Târgu Mureş se va înfiinţa şi un centru interdisciplinar de simulare şi cercetare pentru diferite specialităţi chirurgicale.
“Am dori să reuşim să construim, prin fonduri europene, un centru special de simulare şi cercetare interdisciplinar interchirurgical, în care toate specialităţile chirurgicale să aibă sisteme de simulare şi de pregătire necesare pentru a obţine cele mai bune pregătiri pentru medicii rezidenţi, specialişti şi primari. Un astfel de centru ne-ar da şi posibilitatea de a face training permanent 24 de ore din 24 de ore, 7 zile pe săptămână şi toate cursurile ar trebui organizate, indiferent de specialităţile medicale, şi ar putea fi găzduite de acest centru. Centrul european de instruire a cadrelor medicale din cadrul UMF Târgu Mureş a fost omologat în acest an, în 2 martie, iar aici vor fi găzduiţi rezidenţi şi specialişti din străinătate ce vor beneficia de burse ESSKA pe o perioadă de 2-6 săptămâni”, a subliniat dr. Tiberiu Băţagă.
Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş găzduieşte, începând de miercuri până joi, cel de-al IV-lea Curs Internaţional de Chirurgie Artroscopică, sub patronajul ESSKA (European Society of Sports Traumatology, Knee and Arthroscopy), în noul centru acreditat ESSKA Teaching Târgu Mureş.
În cadrul cursului, numeroşi specialişti din ţară şi din străinătate din domeniul ortopediei vor susţine prezentări, workshop-uri şi demonstraţii live.
Potrivit co-preşedintelui Comitetului de organizare, prof. univ. dr. Tiberiu Băţagă, o comisie ESSKA va fi prezentă la Târgu Mureş pentru a evalua manifestarea ştiinţifică din acest an, cu scopul de a introduce Cursul Internaţional de Chirurgie Artroscopică în programul ESSKA internaţional de pregătire.
Pe lângă lectorii din ţară şi din străinătate, personalităţi recunoscute la nivel internaţional în domeniul chirurgiei artroscopice, la curs participă medici rezidenţi, specialişti şi medici primari ortopezi.
Sursa: AGERPRES