Se impune o regândire a importanței direcțiilor de sănătate publică

patriciu-achimas-cadariu-2

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a afirmat vineri, la Pitești, că în prezent se impune o regândire a importanței direcțiilor de sănătate publică, în special în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor de control.

“Legătura între diversele entități care tratează și structurile de politici și control s-a pierdut în diverse etape, prin descentralizare (…) și în mod evident se impune o regândire a importanței direcțiilor de sănătate publică în această economie, o altă modalitate de a face controalele (…), modul în care se vor face controalele încrucișate între județe, deci structuri din două județe vor controla un al treilea, dar și alte măsuri pe care le vom anunța”, a declarat ministrul Sănătății, după vizita la Spitalul de Pediatrie Pitești.

El a mai anunțat că o clarificare a rolului direcțiilor de sănătate publică se va face începând de săptămâna viitoare.

“Săptămâna viitoare, luni, va fi videoconferința și în acel moment vom stabili și data exactă și faptul că directorul Direcției de Asistență Medicală va discuta în mod direct cu toți directorii de direcții sanitare în întâlniri regionale. Își vor îndeplini toate funcțiile de inspecție și control care le intră în fișa postului”, a precizat Cadariu.

El a menționat că o altă prioritate a Ministerului Sănătății o reprezintă criza de medici epidemiologi.

“Ne interesează și situația despre care s-a vorbit, a medicilor epidemiologi, modalitatea de a stabili infecțiile nosocomiale. Prima concluzie pe care a avut-o analiza noastră în cazul infecțiilor nosocomiale a fost că epidemiologii sunt prea puțini”, a spus ministrul Sănătății.

Premierul Dacian Cioloș a vizitat vineri Spitalul de Pediatrie Pitești, unde au fost tratați inițial copiii bolnavi, el fiind însoțit de ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea