Este necesar să facem schimbări în politica medicamentului pe plan naţional

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că este nevoie de schimbări în politica medicamentului pe plan naţional.

“Este necesar să facem schimbări în politica medicamentului pe plan naţional. N-aş putea să vă dau date concrete în acest moment, încă mă informez asupra acestui fenomen, dar asigur populaţia că medicamentele esenţiale, cele care au lipsit o perioadă, vor începe să apară. Adică, deja avem grijă, împreună cu o echipă din minister şi cu ANMDM-ul, de acest lucru. Chiar ne preocupă”, a declarat ministrul Sănătăţi,luni, la RFI.

Sorina Pintea a avut şi un mesaj către pacienţii bolnavi de cancer.

“Le transmit (n.r. pacienţilor bolnavi de cancer) să aibă încredere, pentru că găsim soluţii pentru a rezolva problemele, eu însămi având în familie pacienţi cu această patologie. Deci, ştiu ce înseamnă, ştiu suferinţa prin care trec şi le transmit să aibă încredere”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea