Activitatea medicală în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti se desfăşoară în condiţii normale de lucru, iar pacienţii internaţi nu au avut de suferit, a transmis, luni, conducerea acestei unităţi sanitare, adăugând că nu există lipsă de medicamente, materiale sanitare, dezinfectanţi.
Biroul de presă al SUUB a difuzat un comunicat de presă, după ce în presa centrală au apărut a informaţii “calomnioase adresate de un grup de protestatari”.
Potrivit comunicatului, conducerea spitalului a solicitat Ministerului Sănătăţii o analiză a situaţiei din partea Corpului de control.
“Activitatea medicală în cadrul spitalului se desfăşoară în condiţii normale de lucru, iar pacienţii internaţi în secţiile şi compartimentele unităţii nu au avut şi nu vor avea de suferit. Nu există lipsă de medicamente, materiale sanitare, dezinfectanţi, dovadă fiind şi solicitările de transfer dinspre alte unităţi sanitare, inclusiv clinici private. (…) Conducerea spitalului a solicitat Ministerului Sănătăţii o analiză a acestei situaţii din partea Corpului de control. Cu privire la grupul de protestatari, facem precizarea că s-au delimitat prin afirmaţiile defăimătoare făcute la adresa spitalului şi a actului medical de colegii lor care îşi dovedesc competenţa, seriozitatea şi responsabilitatea la locul de muncă în cadrul SUUB”, se arată în comunicatul citat.
Sursa: AGERPRES