Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) a salutat luni decizia președintelui Klaus Iohannis de a trimite Parlamentului la reexaminare legea care interzice publicitatea la medicamente.
“Este o decizie firească având în vedere că interzicerea publicității la medicamente în audio-vizual ar fi fost o supra-reglementare anticonstituțională și antieuropeană. Sperăm ca Parlamentul să ia, de această dată, decizia normală a respingerii acestui proiect, care nu poate fi aplicat în forma propusă”, afirmă președintele APMGR, Dragoș Damian, citat în comunicatul de presă.
Potrivit APMGR, publicitatea la medicamente, dar și la celelalte produse și servicii destinate sănătății, este deja reglementată “în mod clar, cu prevederi armonizate” legislației europene, iar autoritățile au nevoie doar de instrumente “serioase” de sancționare a celor care “întrec măsura sau ignoră cu bună știință legea”.
Totodată, APMGR susține că proiectul de lege privind publicitatea la medicamente nu ar trebui să intre în vigoare în forma adoptată de Parlament întrucât “este anticonstituțională și încalcă dreptul la informare” al consumatorilor.
“Legea este anticoncurențială prin faptul că publicitatea este interzisă în anumite medii, dar rămâne neîngrădită în altele, cum ar fi publicitatea outdoor, presa scrisă sau social media”, susțin reprezentanții producătorilor de medicamente generice.
APMGR este de părere că măsura ar avea și efecte anti-economice, din cauza pierderilor pe care le-ar înregistra agenții economici și statul, prin neîncasarea veniturilor, respectiv taxelor aferente acestei activități.
“În forma propusă de Parlament, legea este inoperabilă din cauza folosirii în mod eronat a sintagmei “produse medicamentoase”, care nu se regăsește în legislația românească”, arată APMGR.
Sursa: AGERPRES