România a înregistrat în anul 2013 cel mai mare număr de transplanturi efectuate cu donator aflat în moarte cerebrală şi doreşte să ajungă la 150 până la sfârşitul anului, a…
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, cu prilejul festivităţilor organizate de conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, pentru a marca deschiderea anului universitar 2013-2014, că România are…
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat pentru AGERPRES luni, la Iaşi, că în acest moment sunt elaborate toate propunerile privind transferul administrării unor spitale de la minister către alte instituţii…
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat luni, la Iaşi, că e posibil ca de anul viitor activitatea sucursalei ieşene a Institutului Cantacuzino să fie preluată de centrul de la Bucureşti.…
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat luni, la Iaşi, că speră ca până la sfârşitul săptămânii viitoare să fie întocmită o organigramă standard privind activităţile direcţiilor de sănătate publică care…
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a susţinut luni că lista medicamentelor compensate şi gratuite ‘nu a mai fost actualizată’ de peste 1.900 de zile, ceea ce ‘limitează egalitatea de şanse’…
Se estimează că peste un sfert din cazurile de cancer se înregistrează în Europa, iar 15 000 dintre bolnavi sunt copii și adolescenți. Ratele de supraviețuire în cazul acestei boli…
Suedia are mare nevoie de dentişti, asigurând specialiştilor care doresc să meargă să lucreze în domeniu şi un curs de învăţare a limbii de 2-3 luni, aceasta fiind una dintre…
Institutul Cantacuzino Iaşi a fost închis încă din anul 2010, din cauza tehnologiilor de fabricaţie învechite, precizează Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat remis vineri AGERPRES. ‘Secţia de la Institutul Cantacuzino Iaşi…
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat joi că nu se pune problema să fie realizat separat un pachet de bază de servicii medicale pentru oameni defavorizaţi. ‘A reieşit din discuţii…
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat joi că Institutul Naţional de Hematologie va fi reorganizat, iar Institutul de Sănătate Publică va fi restructurat. Demnitarul a mai afirmat, la o dezbatere…
Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat luni că pentru dublarea salariilor medicilor rezidenţi ar fi nevoie anual de 50 de milioane de euro. ‘Pentru dublarea salariilor medicilor rezidenţi este nevoie…
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat luni în cadrul unei dezbateri că o parte a contribuţiilor provenite din asigurarea obligatorie auto ar trebui transferate către sectorul medical de urgenţă şi…
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi, a declarat luni într-o dezbatere că bugetul instituţiei va trece în anul 2013 de 5 miliarde de euro, devenind astfel cel…
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a afirmat luni că un spital din România ar putea funcţiona ca regie autonomă, societate comercială sau organism neguvernamental, reorganizare permisă de legislaţia românească. ‘Schimbăm statutul…
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că se doreşte implementarea unei doctrine de intervenţie la nivel…
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat vineri, la Timişoara, că se va introduce Internatul în medicină, ‘o noutate absolută’. ‘Suntem o ţară care astăzi şcolarizează un student timp de 6…
Medicina şcolară şi medicina comunitară ‘sunt la pământ’ şi e nevoie de regândirea întregii activităţi, a declarat vineri, la Oradea, Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, după dezbaterea regională, a şasea, organizată…
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat a declarat vineri, la Târgu Mureş, că prin regionalizarea serviciilor de ambulanţă de la nivelul ţării, serviciile judeţene nu vor fi…
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, la Oradea, că ministerul va încerca să realizeze un calendar de soluţionare a problemelor ridicate de protestatarii din sistemul de sănătate, proteste pe…
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat vineri, la Oradea, că instituţia pe care pe o coordonează a luat decizia să gestioneze absolut toate programele naţionale, iar finanţarea, indiferent de sursă,…