Circa 1.200 de persoane au ajuns la UPU, la Spitalul Judeţean din Constanţa, în ultimele trei zile

Circa 1.200 de persoane au ajuns, în ultimele trei zile, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, mulţi dintre pacienţi suferind în urma agravării unor afecţiuni mai vechi, pe fondul nerespectării unui regim alimentar adecvat, au informat, joi, reprezentanţi ai spitalului.

“1.196 persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Apostol Andrei’ Constanţa, de luni, 31.12.2018 , ora 08,00 şi până astăzi, 03.01.2019, ora 08,00. Este vorba despre 348 copii şi 848 adulţi. În urma investigaţiilor, au fost spitalizate 270 persoane. Cei mai mulţi pacienţi au fost internaţi în secţiile Pediatrie (65), Obstetrică-Ginecologie 1 şi 2 (45), Cardiologie (24), Medicină Internă 1 şi 2, dar şi Chirurgie Generală 1. Mulţi dintre pacienţi au ajuns la UPU în urma agravării unor afecţiuni mai vechi, pe fondul nerespectării unui regim alimentar adecvat. Cei mai mulţi au fost investigaţi pe codul VERDE- 1012, în vreme ce pacienţii al căror risc vital a fost evaluat ca fiind imediat, cât şi pacienţii pentru care exista un risc de agravare rapidă au fost repartizaţi pe codurile ROŞU şi GALBEN (24- cod roşu şi 112- cod galben)”, se arată într-un comunicat de presă transmis de purtătorul de cuvânt al SCJU Constanţa, Crina Kibedi.

Potrivit sursei menţionate, din data de 31 decembrie 2018, ora 8,00, până pe 1 ianuarie 2019, ora 8,00, la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost înregistraţi 340 de pacienţi, dintre care 74 au fost internaţi. Primul copil născut în anul 2019 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa este o fetiţă, care a venit pe lume pe 1 ianuarie, la ora 2,30.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea