O comisie internă analizează circumstanţele dispariţiei pacientei găsite moartă, miercuri, la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Alexandru Obregia”.
“La Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Alexandru Obregia”, o comisie de cercetare internă analizează circumstanţele dispariţiei pacientei. Potrivit reglementărilor interne, o comisie de cercetare disciplinară se constitutie doar în cazul dispariţiei unui pacient internat non-voluntar (fără consimţământul lui)”, informează un comunicat de presă al ASSMB.
Potrivit sursei citate, femeia dispăruse în urmă cu şase zile, cadavrul acesteia fiind găsit miercuri în cadrul unei acţiuni a Poliţiei Române.
“Din informaţiile oferite anchetatorilor de către familia pacientei dispărute, cadavrul găsit în curtea spitalului este al persoanei T. V., căutată din data de 2 august. Potrivit conducerii spitalului, pacienta T. V., în vârstă de 63 de ani, a fost internată pe 22 iulie, la Secţia XI, ca pacient voluntar, diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. Pe 26 iulie, a fost consultată, nu prezenta probleme cardiace deosebite, însă medicii au stabilit că este malnutrită. Precizăm că, în urmă cu doi ani, pacienta T. V. mai fusese internată de trei ori, în acelaşi spital, în februarie, iunie şi octombrie. Şi atunci şi acum, din discuţiile avute cu familia, cadrele medicale au consemnat faptul că femeia părăsea frecvent domiciliul, neavând o destinaţie anume. Mai mult decât atât, consuma şi alcool. Pe 2 august, la ora 14,00, pacienta a vorbit cu familia, folosind telefonul unui medic. După o oră, ea s-a prezentat la tratament şi a anunţat asistenta că iese în curtea spitalului să fumeze. Precizăm că, pacienţii internaţi voluntar, cum era cazul lui V. T., au libertate de mişcare în incinta spitalului, dar şi în afara lui. În aceeaşi zi, în jurul orei 17,00, familia a anunţat asistenta de pe secţie că pacienta e de negăsit. Imediat, a fost declanşată procedura operaţională în cazul dispariţiei unui pacient internat. Cadrele medicale şi angajaţii de la firma de pază au căutat-o pe femeie mai bine de două ore, după care a fost anunţată Secţia 15 Poliţie. În cazul dispariţiei unui bolnav internat voluntar, acestuia i se face externarea, dacă nu este găsit în opt ore. Aşa s-a procedat şi în acest caz”, se arată în comunicatul citat.
Conform aceleiaşi surse, pe data de 6 august, anchetatorii au solicitat spitalului să le furnizeze imaginile de pe camerele de supraveghere din curtea unităţii medicale. “După vizionarea imaginilor, poliţiştii au început, astăzi, căutările”, precizează ASSMB.
Sursa: AGERPRES