Diabetul zaharat de tip 1 și tip 2. Medicii au explicat diferența dintre cele două afecțiuni

În funcție de factorii care au condus la declanșarea diabetului, această boală este de două feluri. În primul caz vorbim despre diabetul zaharat de tip 1, care apare din cauze autoimune, și diabetul zaharat de tip 2, determinat de stilul de viață nesănătos.

„În principiu, diabetul zaharat este un dezechilibru al metabolismului glicemic. Diferența dintre diabetul de tip 1 și diabetul de tip 2 se reflectă factorii ce au condus la apariția bolii. În cazul diabetului de tip 1 ne gândim mai ales la o autoimunitate, celulele pancreasului sunt distruse și ușor, ușor se ajunge la o secreție mică de insulină. Deci pacientul cu diabet zaharat de tip 1 nu are secreție de insulină și noi trebuie să venim din exterior cu ce-i lipsește” susține dr. Andra Balcangiu Stroescu, medic specialist nefrologie și diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.

În cazul diabetului zaharat de tip 2, factorii care determină apariția bolii sunt cu totul alții și au directă legătură cu stilul nostru de viață.

„În cazul pacientului cu diabet zaharat de tip 2 vorbim despre o rezistență la acțiunea insulinei în periferie sunt o sumedenie de cauze, care conduc la acest fenomen. Obezitatea, că tot se vorbește despre asta în ultimul timp, este una dintre condițiile care cresc rezistența la acțiunea insulinei. Având o rezistență la acțiunea insulinei în periferie, în intrarea glucozei în celule să furnizeze energie, avem o biciuire a pancreasului și atunci organismul încearcă să crească secreția de insulină, până nu o mai poate produce ” mai spune dr. Andra Balcangiu Stroescu, medic specialist nefrologie și diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.

Dacă în cazul pacienților diagnosticați cu diabet zaharat de tip 1 este nevoie de administrarea permanentă de insulină, nu același lucru se întâmplă în cazul persoanelor care suferă de diabet zaharat de tip 2.

„În cazul pacienților cu diabet zaharat de tip 2 nu este nevoie să avem un tratament cu insulină încă din stadii incipiente. În schimb, la pacientul cu diabet zaharat de tip 1 insulina se furnizează atât la mese, cât și o dată pe zi pentru a asigura o linie pe 24 de ore a secreției de insulină” a explicat dr.  Andra Balcangiu Stroescu, medic specialist nefrologie și diabet zaharat, nutriție și boli metabolice

Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea