Donaţii pentru secţia Neonatologie a SJU Satu Mare din partea unui grup de mame

Un grup de mame a făcut o serie de donaţii pentru sprijinirea alăptării naturale în secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, nou-născuţii având posibilitatea să asculte şi muzică în salon, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, medicul şef al secţiei, Zita Luczki.

Grupul de mame “Sprijin în alăptare Satu Mare” a organizat o acţiune caritabilă reuşind să adune 4.600 de lei, din care a achiziţionat două fotolii pentru alăptare, o pompă de muls electrică, un paravan izolator, patru cuiburi pentru prematuri, 20 ochelari pentru fototerapie şi un CD-player pentru a le putea pune nou-născuţilor muzică.

“Noi considerăm că laptele de mamă este hrana ideală pentru nou-născut. Încercăm deja din incubator să îi îmbrăcăm. Când dorm le punem muzică, de obicei Mozart, dar mai schimbăm din când în când”, a spus Zita Luczki.

Aceasta a explicat că pe lângă încurajarea alăptatului natural, medicii încearcă mai multe metode care să le apropie mai mult pe mămici de bebeluşi.

“Noi lucrăm acum la proiectul ‘skin to skin’, adică imediat după ce s-a născut copilul să îl punem pe burta mamei pentru că acest lucru ajută foarte mult adaptarea nou-născutului la viaţa extra uterină. Un alt proiect este ‘room in 24 h’. Asta înseamnă că nou-născutul permanent stă lângă mamă. Este foarte bun pentru a dezvolta contactul dintre mamă şi copil şi este cheia succesului la alăptat. Dorim să introducem un program de vizită pe secţia unde stau nou-născuţii cu mama”, a spus Zita Luczki.

Iniţiatoarea grupului “Sprijin în alăptare Satu Mare”, Camelia Cărăuşan Bocea, a precizat că în total sunt 1.600 de mame care fac parte din această comunitate, din care 800 sunt active, scopul fiind de a împărtăşi informaţii între ele şi a fi ajutate să aibă grijă mai bine de copii.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea