Începe goana pentru obținerea documentelor medicale necesare înscrierii copiilor la școli și grădinițe. Tu știi ce acte sunt necesare?

Începutul de an școlar aduce cu el, pe lângă pregătirea propriu-zisă a elevilor de către părinți, și goana pentru obținerea avizelor medicale solicitate de unitățile de învățământ. 

Împreună cu invitata sa, dr. Cosmina Berbecel, medic de familie în București, Eugenia Foarfeca a discutat, în cadrul emisiunii „Sistemul Medical”, despre necesitatea eliberării și transmiterii către școli și grădinițe a documentelor medicale, pe care instituțiile de învățământ le solicită la fiecare început de an școlar. Mai sunt câteva zile și a început goana părinților pentru aceste acte. „Este o nebunie telefonul sună continuu. Unii părinți sună în virtutea inerției, alții sună pentru că au fost informați că au nevoie de avize” a început dezbaterea dr. Cosmina Berbecel. 

Multe grădinițe solicită avizul epidemiologic în momentul în care copiii intră în colectivitate. Acest document nu este necesar de fiecare dată. Iată ce a explicat dr. Cosmina Berbecel: „Foarte important pentru grădinițe sunt avizele epidemiologie. Dacă ne referim strict la metodologia acum în vigoare avizul epidemiologic se eliberează la înscrierea prima dată la creșă sau grădiniță dacă acel copil nu a fost la creșă, inițial. Dacă a fost înainte în sistemul ante-preșcolar sau pleacă de la creșă la grădiniță nu are nevoie de aviz”.

Iată și care sunt actele medicale pe care le eliberează medicul de familie: „Actele medicale de la medicul de familie înseamnă așa:  o adeverință de intrare în colectivitate,  care este un formular tipizat și care cuprinde istoricul medical al copilului, înseamnă cea fișă de vaccinuri recomandate, și înseamnă acel aviz epidemiologic, doar pentru creșă, respectiv, grădiniță, la prima intrare în acest sistem” a explicat dr. Cosmina Berbecel. 

Invitata Eugeniei Foarfecă a precizat faptul că solicitarea avizului epidemiologic la momentul intrării în colectivitate a copilului, la creșă sau grădiniță, este aproape inutilă, având în vedere că acest act medical se eliberează la înscrierea în aceste unități, procedură care se realizează cu câteva luni înainte de deschiderea anului școlar. „Dacă mă întrebați pe mine, rolul acestui aviz epidemiologic la înscriere este egal cu zero. A rămas în continuare în agățat în acele acte, dar din punct de vedere epidemiologic nu are niciun fel de valoare. Pentru că se prevede clar în ordin că el este eliberat la înscrierea copilului, înscrierea se face în martie-aprilie, creșele grădinițele, încep în septembrie. Nu mai are importanță. Documentul are valoare fix la momentul la care am evaluat copilul, nu în 72 de ore, nu 5 zile. Eu certific faptul că, la momentul evaluării, copilul nu are semne de boală transmisibilă. A doua zi poate avea. De vineri până luni poate avea” a mai spus dr. Cosmina Berbecel. 

Mult mai importată este însă adeverința de intrare în colectivitate, document care cuprinde întregul istoric medical al copilului. „În aceste acte medicale este important istoricul medical, instituția de învățământ trebuie să cunoască bolile cronice, eventualele bolile cronice, trebuie să știe dacă alergii, dacă regimul alimentar îi impune anumite restricții, asta înseamnă adeverința de intrare în colectivitate, iar fișa vaccinare, deși la noi în țară nici cele din schema națională de vaccinare nu sunt obligatorii sunt recomandate, dacă un focar de rujeolă, trebuie să știm copiii nevaccinați că ei sunt cei mai sensibili și trebuie izolați” a mai spus dr. Cosmina Berbecel. 

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes