Asociația Internațională pentru Transportul Aerian (IATA) își dorește ca pentru anul în curs producția de combustibil sustenabil pentru avioane să se dubleze în 2025, ajungând la peste 2 milioane de tone, ceea ce reprezintă 0,7% din consumul de combustibil al companiilor aeriene.
IATA a făcut numeroase demersuri către companiile aeriene pentru a utiliza combustibilul sustenabil, dar cu toate acestea reprezentanții organizației susțin faptul că cele mai multe companii aeriene ezită să-l achiziționeze fiind mult mai scump decât combustibilul convențional.
Wiilie Walsh, directorul general al IATA, salută inițiativa de creștere a producției de combustibil sustenabil pentru avioane, dar asta va aduce companiilor aeriene o factură de peste 4,4 miliarde de dolari.
„Ritmul progresului în creșterea producției și obținerea de eficiențe pentru reducerea costurilor trebuie să se accelereze”, a declarat Walsh într-un comunicat.
În 2021, companiile din sectorul aviatic au fost de acord ca până în 2050 să înregistreze zero emisii poluante, utilizând treptat acest combustibil sustenabil.
Combustibilul sustenabil pentru avioane, cunoscut și sub denumirea de SAF (din engleză: Sustainable Aviation Fuel), este un tip de combustibil pentru aviație produs din surse regenerabile sau deșeuri, care are un impact redus asupra mediului comparativ cu combustibilul fosil convențional (kerosenul).