Managerul Spitalului CFR Timișoara a depus o plângere penală la Poliție, după ce a aflat că în centrul de vaccinare amenajat în cadrul spitalului au fost emise adeverințe false de vaccinare.
„La Poliţia Municipiului Timişoara a fost depusă o sesizare cu privire la posibile certificate de vaccinare susceptibile a fi false. Poliţiştii efectuează verificări pentru clarificarea tuturor aspectelor şi luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Stela Iurciuc, managerul Spitalului CFR Timişoara, spune că a primit informații potrivit cărora în sistemul național de înregistrări au fost introduse persoane care nu s-au vaccinat în realitate.
„În urma unui anunţ anonim primit de doamna manager s-a iniţiat o anchetă internă în urma căreia s-a decis notificarea şi predarea documentelor către Poliţia Timiş şi Secţia 3 Poliţie. Deocamdată, ar fi şase fişe care ridică suspiciuni rezonabile cu privire la veridicitatea documentului. Fişele şi documentele aparţin Centrului de vaccinare din cadrul Spitalului CFR Timişoara. S-a obţinut certificatul verde, dorim să vedem dacă este într-adevăr susţinut de vaccinarea efectivă, pentru că altfel o persoană care este vaccinată doar pe hârtie reprezintă un pericol de sănătate atât pentru sine, cât şi pentru cei din jur”, a declarat și purtătorul de cuvânt al Spitalului CFR Timişoara, Adela Filipescu.