MESAJ DIN SECȚIA DE TERAPIE INTENSIVĂ AL UNUI SCRIITOR ROMÂN: “COVID există, fraților, umblă iadul prin tine!”

Un scriitor din Vrancea, Gheorghiță Mocanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a transmis un mesaj tulburător de pe patul de spital. El a fost confirmat cu COVID-19, iar de o săptămână este la terapie intensivă, la Spitalul Județean Focșani. Scriitorul nu este intubat, dar are nevoie de ventilație. El a vrut să transmită un mesaj tuturor celor care nu cred în existent virusului sau sunt adepți ai teoriilor conspirațiilor.

Scriitorul descrie stările bolii comparându-le cu iadul, în timp ce despre medici și asistente spune că sunt îngerii care fac tot ce pot ca îi smulgă pe pacienți din ghearele morții.

Scriitorul Gheorghiță Mocanu a transmis un mesaj către Ziarul de Vrancea, din care reiese că el însuși a fost sceptic cu privire la virus și la boală.

”COVID există, fraților! Umblă iadul prin tine! Dracii bat din tălănci pe o parte, sfinții încearcă să-i alunge cât mai departe!

Sfinții îți suflă oxigen în plămâni. Dracii ți-l fură pe unde găsesc ei posibilitatea. După ei alți îngeri în halate albe, medici, asistenți, infirmiere, cu teamă în suflet de contaminare, nu se sfiesc să-și facă treaba cât pot de bine. Ies din ture cu mâinile murate de saramura transpirației. Unii nenorociți spun că mint! Dumnezeu nu doarme! Îi va lovi într-o zi cu o lumânare peste ceafă ca pe mine!

Pe zi ce trece Dumnezeu umblă prin preajma patului meu din secția A.T.I  a Spitalului Județean de Urgență Sfântul Pantelimon Focșani!

 L-am simțit! E în halat alb și mereu schimbă tura! Nu e supărat pe mine! Sunt un pic mai bine datorită acestor Dumnezei!

Dar și dacă ridic de două ori o mână sau încerc să bag ceva în gură, un strop de apă, cade instantaneu oxigenul și rămân fără aer! Și pune rapid oxigenul altfel mă sufoc!”, scrie Gheorghiță Mocanu.

Scriitorul, care are o formă gravă de COVID-19, mai spune că boala i-a afectat plămânii, iar orice efort este resimțit în mod dramatic.

Cel mai mic efort, cum ar fi să vorbești, te termină. Plămânul nu poate duce nici cel mai mic efort. Chiar și o mică stare de panică scade oxigenul și te sufoci! Nici vorbă de ridicat în fund sau pe o parte. Chiar dacă te-ar mișca ei, te încordezi și tu un pic, gata te sufoci!Dacă ai înghițit două guri de apă ești terminat! Imediat oxigen pe gură!

 Eu nu știu ce evoluție va mai fi, dar e greu tare! Poate se va începe recuperarea. Doamne ajută!.

Am noroc ca sunt mai tânăr- 58 ani. Dar nu sunt rezolvați plămânii. Nu mă las! Voi lupta!”, a mai scris Gheorghiță Mocanu în mesajul publicat de Ziarul de Vrancea.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes