Ministerul Sănătăţii vrea să cumpere cu peste 711 milioane de lei medicamente în cadrul Programului HIV

Ministerul Sănătăţii a demarat o procedură de licitaţie deschisă prin care vrea să achiziţioneze medicamente antiretrovirale şi antiinfecţioase acordate bolnavilor în cadrul Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV, potrivit unui anunţ publicat pe 13 aprilie în SEAP.

Anunţul implică încheierea unui acord-cadru cu maximum şapte agenţi economici, cu o durată de doi ani şi cu o valoare estimată la o sumă cuprinsă între 711.284.957,42 lei şi 1.433.524.928,8 lei, fără TVA.

Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut, iar principalele modalităţi de finanţare şi plată sunt reprezentate de bugetul Ministerului Sănătăţii – buget de stat sau venituri proprii, după caz.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 17 mai, ora 16,00, iar data limită de evaluare a ofertelor, în SEAP, este 16 iulie, ora 18,00.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea