Ne interesează ca românii să fie siguri că pot să își cumpere alimente

patriciu-achimas-cadariu

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat vineri într-o conferință de presă că prioritară în prezent pentru instituția pe care o conduce este “siguranța alimentară a românilor”, ca aceștia să poată să cumpere și să mănânce alimente sigure.

“Ne preocupă ca micuții să fie sănătoși, ne preocupă să nu mai avem alte îmbolnăviri. Se iau măsurile de prevenție, de verificare. Rămân toate indicațiile de igienă de preparare a alimentelor, de preparare a acestor alimente. Ne interesează siguranța națională, ne interesează ca românii să fie siguri că pot să își cumpere alimente, că pot să mănânce, că pot să le dea de mâncare copiilor, că pot să trăiască într-o țară sigură. Eforturile le facem toate în acest sens”, a spus ministrul.

Întrebat dacă s-ar putea lega într-un fel îmbolnăvirea copiilor cu sindromul hemolitic-uremic de consumul de produse lactate ale firmei Brădet, demnitarul a spus că una dintre concluziile teleconferinței de joi, la care au participat reprezentanți ai MS, ai ANSVSA, ai OMS, dar și ai Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, a fost că este o “suspiciune și o mare probabilitate”.

“Din discuția de ieri a reieșit că se poate face această legătură cu mare probabilitate. Este o suspiciune și o mare probabilitate. Aceștia sunt termenii în care s-a discutat ieri în teleconferință. Una dintre concluziile teleconferinței de ieri, cu mare probabilitate sursa a fost indicată”, a spus demnitarul.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea