Nu fiecare instituţie aplică tot ce ţine de GDPR, din acest motiv există breşe de securitate

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a declarat luni, cu ocazia celei de-a doua ediţii a Conferinţei Naţionale “Protecţia Datelor în Domeniul Sanitar”, că nu fiecare instituţie aplică tot ce ţine de Regulamentul General de Protecţia Datelor (GDPR), iar din acest motiv există breşe de securitate.

“Subiectul este extrem de important şi a explodat în ultima vreme, atât în zona lui practică de aplicabilitate, dar şi în zona de teorie şi de instruire. Dincolo de legislaţia care este foarte bine definită în acest moment, noi constatăm că nu se face în fiecare instituţie, în fiecare loc, ceea ce trebuie, iar din acest motiv există breşe de securitate – sigur, mai puţin poate evidente în mediul public, dar pe care noi, administratorii, le putem remarca. O zonă cu totul sensibilă este cea medicală, iar noi, fiind UMFST, ne interesează în mod deosebit, este o zonă în care se lucrează cu datele personale ale bolnavilor, cu informaţii care au gradul lor de confidenţialitate şi, din acest punct de vedere, multă vreme partea de protecţia datelor a fost tratată cu prea muLtă uşurinţă. Acum a venit vremea să le punem în poziţia care trebuie. De Ziua Internaţională a Protecţiei Datelor trebuie să fie un mesaj pentru noi faptul că viaţa privată a fiecărui om este la fel de importantă ca şi viaţa publică”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Leonard Azamfirei.

În privinţa eventualelor vulnerabilităţi care ar putea exista la nivelul UMFST Târgu Mureş, rectorul a precizat că există un responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal la nivel de universitate, iar acum s-a trecut la faza de evaluări pentru a vedea dacă există breşe care trebuie corectate.

“Nu avem, până în acest moment, sesizat niciun eveniment de acest fel”, a precizat rectorul UMFST Târgu Mureş.

Preşedintele Asociaţiei Evaluatorilor de Servicii Medicale din România, Silviu Rusu, a precizat că spitalele din România, pe partea de servicii, fie private sau de stat, respectă normele de securitate a datelor personale.

“În acest moment, spitalele, dacă vorbim doar de partea de servicii dintr-un spital, atât public, cât şi privat, respectă aceste norme. Suntem, într-adevăr, la început, să nu credeţi că acum în spitale au implementate 100% aceste proceduri. Cea mai mare vulnerabilitate în sistemul informatic este factorul uman. Tot resursa umană rămâne cea care este responsabilă. Trebuie reglementat la nivel de instituţie ca în fişa postului salariatului să aibă trecute aceste responsabilităţi”, a precizat Silviu Rusu.

A doua ediţie a Conferinţei Naţionale “Protecţia Datelor în Domeniul Sanitar” (CNPDDS 2019) este organizată de Asociaţia SURYAM şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinte şi Tehnologie Târgu Mureş – Centrul de Cercetare pentru Politici de Sănătate şi Management şi Centrul pentru Protecţia Datelor şi Health Events.

La conferinţă participă profesioniştii în domeniul protecţiei datelor din sistemul sanitar, reprezentanţi ai instituţiilor implicate în elaborarea şi implementarea politicilor de sănătate şi privind protecţia datelor cu caracter personal, precum Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, Asociaţia Evaluatorilor de Servicii Medicale – România, Colegiul Farmaciştilor din România, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Asociaţia pentru Protecţia Vieţii Private din Republica Moldova, Asociaţia pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie, High Tech System & Software, DIGISIGN, GDPR Protect, Data Klas, Amplusnet, Genesis Athens şi GDPR Complet.

Partenerii CNPDDS 2019 sunt Camera Deputaţilor, prin Comisia pentru Sănătate şi Familie şi Asociaţia Specialiştilor în Confidenţialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD).

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea