Peste 3.000 de persoane din judeţul Galaţi au fost diagnosticate cu viroze respiratorii şi pneumonii în ultima săptămână de raportare, cu aproximativ 700 mai multe decât la raportarea precedentă, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, Liliana Iordăchescu.
Potrivit acesteia, au fost înregistrate 2.840 de persoane cu viroze respiratorii, din care în 72 de cazuri s-a impus internarea pacienţilor. Cei mai afectaţi de virozele respiratorii au fost copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, categorie unde au fost înregistrate 929 de cazuri.
“În ceea ce priveşte pneumoniile şi bronhopneumoniile, în ultima săptămână de raportare, la nivelul judeţului Galaţi, au fost înregistrate 221 de cazuri, dintre care 75 au necesitat internarea. Cea mai afectată grupă de vârstă a fost cea a copiilor cu vârste între doi şi patru ani, unde au fost raportate 68 de cazuri. Până acum, nu a fost înregistrat niciun caz de gripă”, a precizat Liliana Iordăchescu.
DSP Galaţi a distribuit medicilor de familie cea de-a doua tranşă de 2.400 doze de vaccin antigripal pentru imunizarea populaţiei. În prima tranşă au fost distribuite 2.500 doze de vaccin antigripal. În total, pentru judeţul Galaţi ar trebui alocate 46.246 doze de vaccin antigripal.
Sursa: AGERPRES