Proiectul de lege a salarizării este unul bun, sumele cuprinse ne-au mulțumit, pentru început, și sperăm să nu avem surprize astfel încât o parte dintre colegii noștri să fie omiși, a declarat marți Leonard Bărăscu, președintele SANITAS, la finalul întâlnirii de la Ministerul Muncii pe tema proiectului de lege privind salarizarea unitară.
“Am vizualizat un draft, deocamdată se mai poartă discuții pe el. Am cercetat dacă toată lumea este prinsă în acest draft, lucrurile merg spre bine, este o lege bună, sunt sume care pentru început ne-au mulțumit, dar sper să nu mai avem surprize ca data trecută, ca o parte dintre colegii noștri să fie omiși. Procentul de creștere este o medie de 56,6% până în 2021, în domeniul sănătății”, a declarat Leonard Bărăscu.
Acesta a precizat că își dorește ca federația să aibă cât mai repede proiectul de lege pentru a putea lucra pe anexe, respectiv pe regulamentul de sporuri.
“Nemulțumiri, pentru început, au fost de la colegii noștri, pentru că unora dintre ei nu li se mai dublează de la început sumele pe care le aveau. Vorbim de anumite specialități, cum ar fi cei din anatomia patologică. Sunt salarii destul de mari dar nu mai sunt duble, cum erau la prima variantă pe care au avut-o, dar aici încercăm cu reprezentanții să găsim soluții. Din punctul de vedere al Federației SANITAS, este bine cum s-a început. Se răspunde cerințelor pe care colegii le au din teritoriu, cu condiția să avem draftul cât mai repede și legea să iasă și mai repede, ca să putem lucra pe ceea ce înseamnă anexele, anume regulamentul de sporuri și celelalte lucruri care trebuie ordonate”, a mai spus Leonard Bărăscu.
Potrivit acestuia, proiectul include și două norme de hrană, care înseamnă două salarii minime pe economie, iar 5% din procentul alocat spitalului va rămân la nivelul ordonatorului de credite.
“Avem în plus, nu ca o compensare în mod neapărat, dar sunt două norme de hrană, care înseamnă două salarii minime pe economie. În afară de aceasta, 5% din procentul alocat spitalului rămâne la nivelul ordonatorului de credite, iar acest lucru este foarte important și poate să crească sumele pe care le vor primi colegii noștri”, a spus președintele SANITAS.
La rândul său, președintele Federației Ambulanța, Gheorghe Chiș, a declarat că apreciază intenția Guvernului de a se ocupa și de salariile medicilor rezidenți.
Iulian Pope, prim vicepreședintele SANITAS, a subliniat că personalul medical va avea funcții comune cu asistența socială.
“Regulamentul de sporuri va fi o altă discuție. Sănătatea și asistența socială vor fi dintre domeniile cu o salarizare decentă, să spun așa, vor fi creșteri importante pentru medici, de peste 100%. Mai avem un lucru bun, faptul că și în această lege, asistența socială intră alături de sănătate, cu funcțiile comune, iar aici vorbesc despre medici, asistenți medicali, acestea fiind funcții comune, deci a fost o discuție bună, ar fi putut fi și mai bună, dacă aveam un draft al legii”, a declarat Iulian Pope.
Reprezentanții sindicatelor din Sănătate s-au întâlnit, marți, la sediul Ministerului Muncii, cu ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia-Olguța Vasilescu, și ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, pentru consultări pe tema proiectului Legii salarizării unitare.
Seria de consultări cu reprezentanții sindicatelor pe marginea proiectului de lege privind salarizarea unitară continuă joi, 9 martie, cu reprezentanții sindicatelor din educație.
Sursa: AGERPRES