REPUTAT MEDIC PEDIATRU ROMÂN, DESPRE DESCHIDEREA ȘCOLILOR: “Să exersăm, cu ai noștri copii, spălatul corect pe mâini și purtatul unei bariere la nivelul feței”

Cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu susține, într-o postare făcută pe Facebook, că școlile pot fi deschise luna viitoare, fără ca acest lucru să fie un pericol.

Medicul aduce o serie de argumente și citează studii derulate peste tot în lume, care arată că, în cazul copiilor, COVID-19 nu se manifestă la fel de agresiv ca la adulți.

“Frica ne determină să luăm decizii pripite sau eronate. Inainte de a decide ce este de făcut ar trebui să ne uităm la fapte”,  spune dr. Mihai Craiu, care arată că, potrivit studiilor, copiii reprezintă doar 1 până la 9% din cazurile confirmate de COVID-19 pe plan mondial. Un alt studiu a arătat că “copiii fac deseori forme ușoare de COVID-19, având un risc de spitalizare de 20 de ori mai mic decât al unui adult (8 la 100.000 copii față de  164,5 la 100.000 la adulți)”.

Potrivit unui alt studiu, ”copiii reprezintă sub 0,1% din totalul deceselor atribuibile SARS-CoV-2. Singura complicație gravă a bolii, așa numitul PIMS-TS sau MIS-C (sindromul inflamator multisistemic sau Kawasaki-like) a produs în SUA 10 decese la copil, la o populație de 17 ori mai mare decât a României. In contextul unui număr de 5.000.000 de bolnavi confirmați.”

Și, în fine, dintr-un alt studiu reiese că “copiii mici, de grădiniță sau de școală primară, sunt infectați cu noul coronavirus de 2 ori mai rar decât adulții, în fața acelorași condiții de transmitere comunitară și nu transmit la fel de ușor boala către alte persoane”.

Fiecare studiu citat de medicul pediatru are un link, unde poate fi citit.

Dr. Mihai Craiu mai spune că, în perioada următoare, este important “să exersăm, cu ai noștri copii, spălatul corect pe mâini și purtatul unei bariere la nivelul feței. Nu neapărat mască chirurgicală, dacă ideea de mască agasează emoțional copilul sau familia… Poate fi o bandană, o bentiță mai lată, un model de fular sau un batic colorat…In timpul iernii aproape toți copiii români sunt duși la grădiniță sau în parc cu fularul la gură. Am putea să facem acest exercițiu cu orice copil având vârsta mai mare de 2 ani. Doar sub 2 ani e interzisă purtarea măștii. Și dacă frica persistă, puteți să completați un chestionar on-line, de la CDC, pentru ca să vedeți, în cazul familiei dvs, dacă este rezonabilă participarea copilului la școala reală sau trebuie să vă pregătiți de scoală on-line”,  mai spune dr. Mihai Craiu.

Postarea sa, care cuprinde toate studiile despre care a vorbit, precum și chestionarul on-line, poate fi găsită AICI.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes