ROMÂNIA, TOT MAI APROAPE DE UN DEZASTRU EPIDEMIOLOGIC! Dr. Virgil Musta: „Trebuie să prevenim îmbolnăvirea! Altfel, riscăm să ajungem ca Italia”

Creșterea alarmantă a numărului de cazuri de COVID-19 aduce țara noastră tot mai aproape de un dezastru epidemiologic. Voci din lumea medicală explică faptul că scenariul prin care a trecut Italia s-ar putea repeta și în România dacă măsurile de prevenție sanitară nu sunt respectate.

Media îmbolnăvirilor zilnice de COVID-19 în România a crescut în ultima săptămână la peste 1000 de cazuri, iar din această cauză tot mai mulți specialiști atrag atenția că situația ar putea fi scăpată de sub control, țara noastră fiind la un pas să ajungă în situația Italiei. Iar între italieni și români există multe asemănări, sunt de părere medicii.

Am făcut această comparație pentru că avem multe puncte comune cu Italia. Și acolo, unde există un sistem medical mult mai bun decât al nostru, au fost probleme tocmai pentru că oamenii nu doreau să asculte, să respecte regulile, pentru că nu credeau că boala poate fi atât de gravă și nu au respectat ceea ce li s-a spus legat de prevenție. Acum, când avem experiența italiană, avem experiența franceză și cunoaștem mult mai multe lucruri despre cum putem preveni. Este păcat să nu respectăm regulile de bază ca să prevenim această boală”, este opinia dr. Virgil Musta, medic specialist la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, exprimată în direct la „Medika Special”.

Situația ar putea fi prevenită dacă populația va respecta măsurile de protecție sanitară pe care autoritățile le-au impus. „Trebuie să prevenim îmbolnăvirea! Numărul mare de cazuri poate fi dat de accesibilitatea virusului la nivelul celulelor, dar părerea mea este că principala cauză este nerespectarea regulilor de bază: distanțarea, purtarea măștii și spălatul mâinilor. Atâta timp cât aceste măsuri au fost impuse prin măsurile din starea de urgență am văzut că pandemia a fost ținută sub control”, a mai spus dr. Virgil Musta.

A scăzut media de vârstă a pacienților

De asemenea, medicii au mai atras atenția și cu privire la scăderea vârstei pacienților care se îmbolnăvesc de COVID-19. Dacă în timpul stării de urgență vârstnicii erau cei mai afectați de infecția cu SARS-CoV-2, acum tinerii sunt cei mai predispuși la infectare. „Se așteaptă ca boala să scadă ca și vârstă, lucru care s-a întâmplat în majoritatea țărilor europene, dar și la noi în țară. La ora actuală, vârsta medie a pacienților infectați a scăzut în ultimul timp destul de mult”, a mai spus dr. Virgil Musta.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes