Semne și simptome ale accidentelor vasculare cerebrale ischemic și hemoragic

Cele două tipuri de accidente vasculare cerebrale, ischemic și hemoragic, au o simptomatologie diferențiată. În ambele situații, pacientul trebuie să ajungă de urgență la spital, pentru a fi salvat.

În cazul accidentului vascular cerebral ischemic, principalele simptome vizează modificări la nivelul feței, scăderea capacității de exprimare sau a acuității vizuale.

„În cazul accidentului vascular ischemic, creierul ne dă semne în funcție de zona afectată. Aici lucrurile sunt foarte clare. Fie apare o hemipareză pe partea opusă, fie o tulburare de vorbire, fie o scădere a acuității vizuale. Acestea sunt semne de mare urgență, pentru că bolnavul trebuie să ajungă imediat la medic pentru specialistul poate să ia niște măsuri terapeutice care sunt salutare” a explicat la Medika TV, dr. Corneliu Toader, medic primar neurochirurg, managerul Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București.

Pentru a limita impactul asupra funcțiilor neurologice, este important ca pacientul să ajungă într-un interval scurt de timp la spital. Medicii vor utiliza cele mai noi tehnici de tratament pentru a-i salva viața și pentru a elimina riscul apariției deficitelor neurologice.

„În primele 3 ore, dacă bolnavul ajunge într-un centru specializat, se poate face ceea ce noi numim tromboliză intravenoasă și se poate dizolva respectivul cheag de sânge, iar neuronii își revin pentru că se reia circulația. Sau dacă vorbim de un vas mai mare, atunci se poate introduce un cateter, prin trombectomie, se scoate trombul și atunci se reia circulația, iar bolnavul scapă de acest major accident fără deficite neurologice. Trebuie să spunem că prezentarea la medic rapidă și atitudinea terapeutică sunt extrem de importante pentru că se pierd niște neuroni și în acest interval de 3,4 ore când încă lucrurile sunt reversibile” a adăugat dr. Corneliu Toader.

În cazul accidentului cerebral hemoragic principalele simptome sunt durerea de cap însoțită de greață și vărsături. Din păcate, multe persoane nu mai ajung la medic, fiind considerată și o boală care provoacă moartea subită.

„Accidentul cerebral hemoragic poate fi de multe ori dramatic. Sunt statistici care spun că 10% din pacienții cu această afecțiune nu mai ajung la medic, fiind incluși în categoria persoanelor care au suferit morți subite. În acest caz, sângele inundă creierul. Manifestările sale sunt chiar mai evidente decât cele ale accidentului vascular ischemic. Apare o durere de cap cumplită, însoțită de greață, bolnavul poate deveni confuz destul de rapid și poate chiar intra în cop. Acest tip de accident vascular este tipul de accident vascular care poate să apară și la vârste foarte tinere. Cel mai tânăr pacient al meu care a suferit un astfel de accident vascular avea 9 ani. Astăzi, din fericire, este bine astăzi, cred că a terminat și facultatea” a adăugat dr. Corneliu Toader.

Primele zeci de minute de la declanșarea simptomelor sunt esențiale pentru salvarea vieții bolnavului. Din fericire există terapii prin care boala poate fi tratată, fără a avea consecințe neurologice.

„Acești pacienți trebuie să ajungă în centre specializate unde se completează investigațiile. Cu ajutorul examenului CT se pune diagnosticul de hemoragie și într-0un centru specializat se poate face angiografie și se poate diagnostica cu precizie malformația respectivă. Și de aici putem să luăm atitudinea terapeutică, fie de excludere chirurgicală fie de excludere pe cale endovasculară prin embolizare a anevrismului sau a malformației care au cauzat acest accident vascular. Pacientul nu are deficite neurologice de cele mai multe ori” a mai spus dr. Corneliu Toader.

 

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes