Sfaturi de la medici pentru părinți: „Medicamentele antitermice nu trebuie administrate imediat când crește temperatura”

Orice părinte devine îngrijorat atunci când copilul său are febră. Medicii recomandă oamenilor mari să monitorizeze atent starea de sănătate a micuților, înainte de a lua decizia de a le administra medicamente antitermice, atunci când temperatura lor corporală crește. Nu orice temperatură ridicată înseamnă febră. 

Febra este un simptom care apare în momentul în care organismul trebuie să se apere de un microorganism. De cele mai multe ori, febra este însoțită și de o stare proastă. Dacă cel mic are febră, dar este totuși vioi, părinții ar trebui să nu fie foarte îngrijorați și este recomandat să evite să le administreze antitermice. „Febra este un simptom pe care copiii îl au și trage un semnal de alarmă că în organismul lor se petrece ceva. Dacă cel mic are o stare proastă, părintele trebuie să acționeze astfel încât febra să scadă. Nu ne facem griji prea mari dacă un copil are febră, dar starea lui generală este una bună. În general românii administrează antitermice, chiar dacă ghidurile internaționale spun că trebuie să acționeze atunci când febra depășește 38,5 – 39 de grade Celsius” a explicat, la Medika TV, dr. Irina Costache, medic primar pediatru. 

Înainte de administrarea medicamentelor antitermice, starea de sănătate a copilului trebuie atent monitorizată. Temperatura se va lua de mai multe ori, într-un interval de câteva zeci de minute, iar doar în cazul în care valoarea crește în loc să scadă este recomandat să fie administrate antitermicele. „Totuși medicamentele antitermice nu trebuie administrate imediat. Poate fi vorba despre o stare de supraîncălzire. Stăm puțin, luăm temperatura, vedem valoarea acesteia, apoi, dacă febra nu scade, putem să acționăm” a explicat dr. Irina Costache. 

 

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes