Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe va introduce programările on-line pentru consultaţiile la Policlinică

Spitalul Judeţean de Urgenţă “Fogolyan Kristof” va introduce, începând cu data de 1 noiembrie, sistemul de programări on-line pentru consultaţiile medicale din Policlinică, a anunţat luni, conducerea instituţiei.

Managerul Spitalului, Andras Nagy Robert, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că anual în Policlinică sunt acordate circa 100.000 de consultaţii, iar măsura este menită să îmbunătăţească serviciile oferite pacienţilor.

El a precizat că, până acum, programările au putut fi făcute telefonic sau personal, la ghişeu, iar aceste modalităţi vor fi menţinute în continuare, în paralel cu programările on-line.

“De la 1 noiembrie, pacienţii se pot programa la Policlinică şi prin platforma on-line de pe site-ul spitalului nostru (…) Aceştia pot alege medicul şi intervalul orar în care vor să se programeze (…) Noutatea faţă de alte spitale este că această platformă are un modul subsidiar prin care şi medicii de familie pot să programeze pacienţii direct din cabinetele lor (…) Noi credem că acest sistem de programare on-line va aduce un plus atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici (…) Am vrut să fie cât mai simplu pentru utilizatori, adică programarea poate fi făcută în 2-3 minute (…) Ulterior aceştia primesc şi un SMS de confirmare”, a afirmat Andras Nagy Robert.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea