Utilizarea roboților medicali în chirurgie. Dr. Maximilian Muntean: „Reprezintă un instrument util”

Medicina din România a intrat oficial în era roboților medicali. Cel mai adesea, roboții sunt utilizați în chirurgie. Iar avantajele, spun medicii care efectuează operații cu ajutorul roboților sunt multiple. Acestea vizează atât echipele medicale cât, mai ales, pacienții.

„Aş zice, poate surprinzător pentru multă lume, robotul este făcut în aşa fel încât este extrem de intuitiv. De altfel, firma care face robotul, este o firmă americană, se numeşte Intuitive. Şi robotul este exact aşa, este extrem de facil şi de intuitiv de folosit. Şi eu a trebuit să dau un atestat şi a trebuit să fac un training ca să pot să folosesc robotul, dar procesul nu este chiar aşa de complicat cum pare”, a declarat dr. Maximilian Muntean, chirurg plastician, la Medika TV.

În special, cel mai bine se descurcă să utilizeze roboții medicali medicii tineri. Există și o explicație, iar asta are legătură cu jocurile video pe care le-au avut în copilărie.

„ Robotul este un instrument minunat şi, cu cât începi mai repede, cu cât eşti mai tânăr şi ajungi să foloseşti astfel de tehnologie, o integrezi mai uşor în tehnica ta operatorie sau în modul de a folosi tehnologia. Şi acesta este motivul pentru care cred că noi suntem un pic avantajaţi, pentru că am prins etapa de jocuri pe calculator, de PlayStation, de console care, demonstrat ştiinţific, arată că cei care au avut acces la aşa ceva sunt mult mai uşor de învăţat să folosească robotul şi, mă rog, alte tehnici laparoscopice sau endoscopice” a mai spus dr. Maximilian Muntean.

Categorii: Maratoanele Medika TV
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea