VIDEO Când ajungem la protezare în ortopedie? Explicațiile specialiștilor

Atunci când problemele de articulație nu mai pot fi tratate prin medicație, chirurgia rămâne singura soluție. În urma intervențiilor chirurgicale, medicii pot dispune înlocuirea articulațiilor bolnave prin protezare.

„Protezarea șoldului se efectuează atunci când artroza a ajuns în ultimul stadiu. Noi tratăm ultimul stadiu al acestei boli și nicidecum începuturile. Când tratamentul conservator eșuează, când se degradează și dispare cartilajul articular, acela este momentul în care artroza a ajuns în ultima fază și în momentul acela este nevoie de un gest chirurgical” susține Dr. Vlad Predescu, chirurg de excelență în Ortopedie în cadrul Ponderas Academic Hospital, parte a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria, invitat în studioul „Doctor Medika”.

Simptomele artrozei

Artroza este o boală care are o progresie lentă, dar distruge cartilajul articular. Ea poate afecta atât articulația genunchiului, cât și pe cea a șoldului. De cele mai multe ori, protezarea vizează atât articulația bolnavă a genunchiului, cât și pe cea șoldului.

„De foarte multe ori trebuie înțeles faptul că artroză înseamnă o pierdere lentă și progresivă a cartilajului articular și dacă vorbim de șold, această boală se numește coxartroză. În stadiile finale indicația este totdeauna chirurgicală și reprezintă protezare” mai spune dr. Vlad Predescu, chirurg de excelență în Ortopedie în cadrul Ponderas Academic Hospital, parte a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.

Categorii: Exclusiv, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea