(VIDEO) CÂND ȘI ÎN CE CONDIȚII VOM DUCE COPILUL LA CREȘĂ SAU GRĂDINIȚĂ? Precizările ministrului Educației, sfaturile unui apreciat medic pediatru

De luni, 15 iunie, creșele, grădinițele și centrele after-school se pot redeschide. Teoretic, pentru că practic, redeschiderea este posibilă abia după publicarea normelor de aplicare a Ordinului comun al miniștrilor Educației, Sănătății și Muncii referitor la reluarea activității cu copiii. Ministrul Educației, Monica Anisie, a menționat că, în Ministerul Educației, normele pentru redeschiderea creșelor și grădinițelor sunt în pregătire și ar putea fi finalizate în cursul zilei de luni. Mai este necesar ca, la aceste norme, să își aducă patea sa de contribuție și Ministerul Sănătății și cel al Muncii.

Între timp, specialiștii explică faptul că, odată cu redeschiderea acestor unități, riscurile pentru copii nu cresc major, dar este importantă păstrarea unor reguli stricte pentru ca cei mici să nu devină vehicule de transmitere a virusului SARS-CoV-2. Dr. Anca Culcer, medic primar pediatru cu o experiență de peste 50 de ani, recomandă măsuri care să nu fie excesive în cazul copiilor, dar atenție sporită în cazul adulților, părinți și educatori ai celor mici.

Cea mai importantă recomandare a medicilor pediatri o reprezintă menținerea unei igiene corespunzătoare a copiilor. Specialiștii vorbesc despre faptul că cei mici trebuie învățați să se spele pe mâini și să-și folosească doar lucrurile personale. „Îi spălăm mai des pe mâini. Trebuie să avem grijă cu niște reguli elementare de igienă. La fel jucăriile care le folosesc trebuie spălate dezinfectate. Părinții trebui să vadă că este curățenie serioasă că merge cu lucrurile lui cu care se joacă acolo. Că are la masă tot ce are el nevoie, să nu le ia unii de la alții. Trebuie mare grijă cu igiena locului unde merge copilul și cu igiena personalului care-l îngrijește.” a declarat la Medika TV Ana Culcer, medic primar pediatru.

Sfaturile îi vizează și pe administratorii spațiilor destinate copiilor care se vor deschide după 15 iunie. „Verificarea stării de sănătate a personalului, cu cine intră în contact personalul, dacă cei care îi îngrijesc să nu aibă acasă pe cineva bolnav” mai spune medicul Ana Culcer.

Totodată, este foarte important ca și părinții să ia unele măsuri de prevenție.„Părintele poate veni cu tot felul de probleme, iar apoi copiii se pot contamina în acest mod. Trebuie văzut ca adulții din jur să nu le transmită copiilor mă refer și la personalul care îi îngrijește acolo și la adulții din familia fiecărui copil” mai explică medicul Ana Culcer.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes