Pe lângă pregătirea viitorilor medici, UMF „Carol Davila” acordă o deosebită atenție programelor de cercetare și inovație în domeniul medical. Prestigioasa instituție de învățământ deține chiar și un Centru de Inovație în cadrul căruia funcționează un nucleu de medicină spațială.
„Dacă e să discutăm despre o altă dimensiune a Centrului de Inovație avem și un nucleu de medicină spațială. Este un nucleu inedit, coordonat de d-na profesor Papacocea, este singurul din țară. Avem o relație bună cu Facultatea de Medicină din Lisabona unde sunt foarte dezvoltați pe zona de medicină spațială” a declarat dr. Ștefan Busnatu, medic primar cardiolog, prorector al UMF „Carol Davila” București, invitat în studioul „Sistemului Medikal”.
Medicina spațială, un domeniu de interes
UMF „Carol Davila” București este singura unitate de învățământ cu profil medical în care funcționează un nucleu de medicină spațială. Reprezentanții instituției susțin că vor să dezvolte și mai mult această ramură medicală.
„Se studiază foarte mult modelele acestea de hipogravitație, adică felul în care reacționează organismul uman din punct de vedere fiziologic într-o zonă fără gravitație, pe anumite organe și sisteme. Ne bucurăm că există și sperăm să-l dezvoltăm cât mai mult, pentru că acest demers este unul de pionierat în ceea ce privește universitățile de medicină din România” mai spune dr. Ștefan Busnatu, medic primar cardiolog, prorector al UMF „Carol Davila” București.
De ce e importantă medicina spațială?
Medicina spațială îi ajută pe viitorii medici să înțeleagă mai bine felul în care funcționează corpul uman, pornind de la starea de hipoponderabilitate. Absolvenții de medicină își formează mai ușor ceea ce profesorii lor numesc „gândire fiziologică”.
„Pe de o parte, elementele care sunt predate în zona de medicină spațială sunt elemente care te ajută foarte mult să-ți corelezi informațiile fiziologice despre ce înveți tu efectiv ca mecanisme prin care trece organismul pe Terra. Și în condițiile în care înveți despre cum reacționează organismul în condiții fără gravitație îți permite să-ți formezi o gândire fiziologică, pentru că așa se numește în numește în termeni medicali modul în care funcționează organismul nostru, mult mai elaborată” a explicat dr. Ștefan Busnatu, medic primar cardiolog, prorector al UMF „Carol Davila” București.