VIDEO Sănătate pe listă de așteptare la Institutul de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”

Din cauza adresabilității foarte ridicate, Institutul de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” acordă îngrijiri medicale pe listă de așteptare. Oficialii unității medicale susțin că fac eforturi ca, anual, numărul celor puși să aștepte să scadă.

„În ultimii doi ani am redus numărul persoanelor de pe lista de așteptare de la 8000 de persoane pe an, la 3900 de persoane pe an. În continuare încercăm pe cât posibil, în special pacienții din zonele limitrofe Bucureștiului, să-i ghidăm și către tratamentul ambulator. Dar într-adevăr există și mulți pacienți vârstnici care au dificultăți în ceea ce privește deplasarea zilnică, având nevoie de internare continuă” a explicat la „Sistemul Medikal”, dr. Sergiu Pantea, managerul Institutului de Geronologie și Geriatrie „Ana Aslan” București.

Problema listelor de așteptare este generată, în primul rând, de numărul redus de paturi ale unității medicale, prin comparație cu cel al adresabilității care este foarte ridicat.

„Din nefericire încă există liste de așteptare la Institutul „Ana Aslan”, am mai redus din ele, dar totuși capacitatea institutului aferentă numărului de paturi pe care o are nu permite să trateze toți doritorii care au nevoie și bineînțeles pacienții care urmăresc să ajungă la noi” a mai spus, la „Sistemul Medikal”, dr. Sergiu Pantea, managerul Institutului de Geronologie și Geriatrie „Ana Aslan” București.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea

Cauzele care provoacă umflarea picioarelor VIDEO

Picioarele umflate reprezintă cea mai cunoscută și investigată formă de edem. Probleme apare din cauza unor dereglări ale funcționării vaselor de sânge de la nivelul membrelor inferioare. „Cea mai frecventă…