23 de cazuri de infecţie cu virus West Nile; o persoană a murit

O persoană a murit din cauza infectării cu virusul West Nile, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

În perioada 2 mai – 8 august s-au înregistrat 23 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile.

Din cele 23 de cazuri, 11 s-au înregistrat în săptămâna 1 – 8 august. Tot în această săptămână s-a produs şi decesul.

Cazurile au fost înregistrate în judeţele Dolj (5), Olt (4), Iaşi (4), Brăila (2), Ilfov (2), Bihor (1), Bacău (1), Galaţi (1), Vrancea (1), Teleorman (1) şi în Bucureşti (1).

Specialiştii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (plase protecţie la ferestre), să utilizeze substanţe insecticide în locuinţă/în jurul acesteia, să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei, să îndepărteze recipientele de apă stagnantă şi gunoiul menajer.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea