La un an de la adoptarea și promulgarea Legii Dieteticianului, specialiștii în domeniu așteaptă încă normele de aplicare care ar trebui să stabilească standardele acestei profesii, a declarat vineri conferențiar universitar Monica Tracea, de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș, la Conferința ‘Inserția dieteticianului în sistemul de sănătate – de la nivel european la cel național’.
‘A fost lupta noastră de a elabora legea dieteticianului alături de colegii noștri din Cluj și de întregul grup de inițiativă. Toți coordonatorii din țară care pregătim nutriționiști am reușit să promovăm și să fie adoptată această lege a dieteticianului — astăzi se împlinește un an de la promulgare. Urmează să se recunoască și să se elaboreze la nivel de Minister și normele de reglementare a profesiei, încă așteptăm să primim un rezultat. Este foarte important să dăm drumul acestei profesii pe piață, să fie acceptată, oamenii să fie angajați în acea echipă multidisciplinară. În momentul în care și standardele vor fi elaborate la nivel de minister vor apărea și aceste locuri de muncă de care au nevoie, vom putea porni Colegiul Dieteticienilor care să îi susțină ca în orice profesie’, a declarat presei dr. Tracea.
Ea a spus că normele care trebuie elaborate de Ministerul Sănătății trebuie să cuprindă cerințele de pregătire pentru un dietetician, în ce măsură este recunoscut în plan profesional, în ce condiții poate să fie angajat, ce calificare are după ce termină un program de specializare și multe altele.
‘Am venit cu această idee și o susținem din plin, mă refer la pregătirea și calificarea dieteticienilor la noi în țară. În mod cert avem nevoie de profesioniști datorită multiplelor probleme de sănătate, nutriționale, sportive. Dieteticienii s-ar potrivi perfect echipelor multidisciplinare, alături de medic, asistentă, antrenor și preparator fizic — dacă e vorba de sportivi — într-o unitate alimentară în care să creeze meniuri sănătoase, într-un cabinet în care să ofere consultanță nutrițională. Importanța lor din punctul nostru de vedere este foarte mare. Dieta personalizată ar trebui să o conștientizăm, este o noțiune apărută în informațiile medicale, de specialitate. Este extrem de important să acceptăm ideea că fiecare dintre noi suntem unici și avem nevoie de sfaturi, recomandări, de consultanță specifică pentru noi, nu la modul general. Și aici nutriționistul, dieteticianul va puncta în mod cert prin pregătirea pe care o primește, va avea acele recomandări care sunt necesare pentru fiecare persoană în parte, pe diverse patologii, pe diverse activități, situații ‘, a afirmat dr. Monica Tracea.
Potrivit medicului, inclusiv nutrigenonica este extrem de importantă pentru că astfel se poate stabili o nutriție în funcție de bagajul informațional din familia pacientului.
‘Ar putea să ajute la prevenirea unei boli cronice, la o dietă personalizată, dar și să susțină și recuperarea în anumite situații la unele afecțiuni care apar pe linie ereditară. Dar și din punct de vedere a calității și siguranței alimentului, în funcție de tipul alimentului și cum sunt ele procesate’, conchis Monica Tracea.
Sursa: AGERPRES