Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a inaugurat, în prezenţa unui grup de parlamentari austrieci, demararea lucrărilor la Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă, ce va fi realizat după modelul AKH Viena, cu o investiţie de 8 milioane de euro.
În perioada 1-5 octombrie, şapte parlamentari austrieci şi mai mulţi oameni de afaceri au vizitat Suceava, delegaţia fiind condusă de Harald Proch, preşedintele comisiei româno-austriece din Parlamentul Austriac.
”Am vrut să vizităm Spitalul Judeţean Suceava pentru a arăta o poveste de succes. Cu zece ani în urmă, acest spital a trecut de la administraţia centrală la Consiliul Judeţean Suceava. (…) Au fost peste 50 de milioane de euro investite în Spitalul Judeţean Suceava. Trebuie spus că ne dorim parteneriate externe şi cu Viena, aşa cum avem cu cei de la Augsburg, din Germania şi pentru asta am vrut să arătăm dotările de cel mai înalt nivel şi că, oricând, putem să facem parteneriate în siguranţă. Au văzut aici blocuri operatoare moderne, sterilizarea modernă a aparatelor medicale, dar şi începutul noului ambulatoriu, o investiţie de 8 milioane de euro. Un ambulatoriu care va avea 25 de secţii, cu internare de zi, pe model spitalului AKH Viena”, a spus Gheorghe Flutur.
El a arătat că Suceava a fost prezentă atât anul trecut la Viena, când a aşezat buchete de flori pe locurile parlamentarilor bucovineni care erau în urmă cu 100 de ani în acel parlament, dar şi în primăvară cu proiectul “Produs în Bucovina” în cadrul căruia s-au promovat gastronomia, tradiţiile şi turismul din zonă.
Sursa: AGERPRES