Rodica Nassar, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, consideră că sunt foarte utile cabinetele medicale mobile care se pot deplasa în zonele defavorizate, unde nu există nici centre de permanenţă, precizând că vor fi şi caravane pentru screeningul de cancer de sân.
“Rolul lor este – pe lângă asistenţa medicală pe care o pot acorda cu sprijinul medicilor voluntari care se implică în acest tip de proiect – să facă educaţie. Vorbim aici şi despre cabinetele stomatologice mobile. Un rol foarte mare în prevenirea bolilor – mă refer la igiena orală – îl are educaţia. Lipsa de educaţie duce la afecţiuni grave. Se vor face caravane pentru screeningul de cancer de sân, de exemplu. Vor fi mai multe programe care vor fi implementate şi care vor folosi acest tip de asistenţă medicală”, a declarat Nassar, joi, cu prilejul unei dezbateri publice asupra proiectului de Ordin pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor şi unităţilor medicale mobile.
Secretarul de stat a arătat că prin acest ordin se respectă Legea sănătăţii, care prevede ca asistenţa medicală să se acorde inclusiv în unităţi mobile şi cabinete medicale mobile, normele fiind conform legii stabilite prin ordin de ministru.
“Ce am făcut noi astăzi a fost ca în dezbaterea publică pe care am organizat-o să discutăm cu cei care sunt direct interesaţi de funcţionarea acestor cabinete medicale mobile şi care aveau observaţii pe proiectul de ordin, care a fost în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Sănătăţii”, a explicat Nassar, care a subliniat că este mare nevoie de astfel de cabinete medicale mobile.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a susţinut la această dezbatere că înfiinţarea acestor cabinete face parte dintr-un plan al ministerului de a promova anumite aspecte prin campanii de tip ‘door to door’.
“Aceste campanii le vom lansa cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii sau cel puţin imediat după, având în vedere că sunt Sărbătorile Pascale. (…) Poate un alt tip de abordare ne va aduce mai mult succes în anumite situaţii atunci când vrem să promovăm ceva. (…) Avem opt regiuni de dezvoltare în România. Vom analiza nevoia de servicii medicale. De exemplu, vaccinarea. Facem acum nişte analize pe regiuni de dezvoltare pe master planurile pe care le avem şi pe date statistice, dar şi pe ceea ce ştim”, a afirmat demnitarul.
Potrivit proiectului, cabinetul medical trebuie să aibă un spaţiu minim de 7 mp, iar unitatea mobilă – 13 mp, prevăzută cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Totodată, amplasarea acestuia se va face în zone accesibile populaţiei, pe terenuri neinundabile, ferite de surpări.
Cabinetul sau unitatea medicală mobilă va avea în componenţa minimă: sală tratament, spaţiu de depozitare, compartiment destinat recoltării de probe, aparatură pentru sterilizarea instrumentarului, instrumentar, chiuvetă dotată cu apă curentă rece şi caldă, în scopul asigurării lanţului de frig, va fi dotat cu geantă izotermă dotată cu termometru pentru transportul vaccinurilor şi cel puţin o ladă frigorifică dotată cu termometru pentru transportul probelor biologice, în cazul în care au loc prelevări de fluide biologice şi acestea nu sunt transportate de unităţi autorizate în acest sens.
Sursa: AGERPRES