Cât de eficiente sunt, de fapt, aparatele cu ajutorul cărora se fac teste privind prezența și tipul drogurilor. Medic INML: Sunt uzate moral și fizic 

Un medic al Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” arată faptul că aparatele utilizate pentru detectarea drogurilor și a substanțelor consumate de participanții la trafic sunt depășite moral și fizic. Echipamentele utilizate de INML sunt vechi de aproape 16 ani și nu pot identifica toate substanțele care circulă acum pe piața neagră. 

„La Bucureşti, în momentul de faţă, jonglăm cu o aparatură veche de 15-17 ani care este depăşită cam de 10 ori din punct de vedere al numărului de probe cu care este bombardat acest laborator. Dacă în anii 2000 noi făceam în jur de 300 de analize toxicologice, acum facem peste 3000. Evident că aceste aparate sunt uzate moral, sunt uzate fizic, tot timpul ele necesită service-uri, piesele sunt tot mai greu de procurat pentru astfel de aparate foarte vechi, sincopele de funcţionare a lor sunt destul de frecvente. Pe de altă parte, însă, un lucru la fel de important este că aceste aparate nu sunt capabile să facă detecţii care să acopere spectrul substanţelor care circulă în momentul de faţă pe piaţa neagră a drogurilor” a declarat, pentru News.ro, dr. Gabriel Gorun, medic primar medicină legală în cadrul INML „Mina Minovici” din Capitală. 

Cele mai multe echipamente au fost achiziționate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, care s-a desfășurat în România în perioada 2006-2007. În urma implementării acestui proiect au fost create 3 laboratoare de testare, la București, Iași și Timișoara. Tot atunci au fost cumpărate și aparatele de testare a drogurilor, utilizate și în prezent. „În România a existat un proiect în faza de preaderare la Uniunea Europeană, proiect PHARE, prin care într-un proiect mai larg sistemul medico-legal a primit o dotare de laborator care s-a concretizat în crearea a trei laboratoare, la Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, care la momentul acela, 2006-2007, reprezentau o dotare adecvată din punct de vedere atât al calităţii aparatelor, spectrului de substanţe pe care îl detectau acestea, dar şi numărului de teste care era în acel moment solicitat sistemului medico-legal, aşadar această dotare era adecvată pentru acel moment. Însă sunt de atunci 17 ani…” a mai spus dr. Gabriel Gorun, pentru News.ro. 

 

Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea
De interes