Cazul Colectiv: costurile pentru un pacient internat în străinătate se ridică la 100.000 de euro pe lună

dorel-sandesc

Costurile estimative pentru pacienții răniți în clubul Colectiv care au fost transferați în străinătate se ridică la 90.000 – 100.000 de euro pe lună pentru o persoană.

“Au venit primele evaluări ale costurilor de la câteva spitale, ele se ridică undeva la 90.000 — 100.000 de euro/lună/pacient, pentru cei internați în prezent în străinătate. Ele sunt variabile în funcție de complexitatea și evoluția fiecărui caz. De aceea, prin OUG se prevede acoperirea tuturor sumelor care sunt necesare”, a declarat Săndesc, la Ministerul Sănătății, într-o conferință de presă.

Președintele CNAS, Vaslie Ciurchea, a adăugat că din numărul total de pacienți internați în spitale după acest tragic eveniment 27 erau neasigurați. Pentru aceștia au fost plătite asigurările, conform legii, de Fundația Mereu Aproape, a precizat el.

“În străinătate au plecat 39, dintre care 33 folosesc formularul S2 sau 112, restul nu erau cetățeni români sau sunt plecați în Israel. Spitalele în care sunt internați bolnavii folosesc formularul S2, deci decontul se va face pe acest formular la momentul încheierii tratamentului sau pe etape de tratament”, a spus Ciurchea.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea