COPAC solicită autorităților să ia măsuri în cazul medicamentelor care lipsesc de pe piață

COPAC

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România a solicitat miercuri autorităților să ia măsuri în cazul medicamentelor care lipsesc de pe piață, în opinia reprezentanților COPAC, situația fiind ”echivalentă cu o catastrofă”.

”În România, tratamentul a devenit o misiune imposibilă. Mii de medicamente vor fi retrase din România, sute de mii de cutii și flacoane iau calea exportului, în vreme ce autoritățile nu iau nicio măsură și nu comunică public nici măcar datele. Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România atrage atenția din nou asupra situației extrem de grave a lipsei medicamentelor. Potrivit unor informații oficiale transmise de Ministerul Sănătății condus de dr. Patriciu Achimaș Cadariu Camerei Deputaților, 1.534 de medicamente vor fi retrase de producători de pe piață (fiind trimise notificări Agenției Naționale a Medicamentului). Dintre acestea, 313 nu au o altă variantă de tratament disponibilă”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit COPAC, același document realizat de Ministerul Sănătății arată ”o listă impresionantă de medicamente importante care pleacă la export”.

  • Adalat (22.500 cutii/flacoane plecate) pentru tratamentul hipertensiunii arteriale
  • Amaryl pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2 (5.297 cutii)
  • Ampicilină (4.800 cutii)
  • Arcoxia (28.202)
  • Azarga pentru tratamentul glaucomului (7.262)
  • Baraclude pentru tratamentul Hepatitei B (2.373)
  • Betaloc(r)zok pentru tratamentul hipertensiunii (20.967)
  • Copaxone pentru tratamentul sclerozei multiple (730)
  • Kepra pentru tratamentul epilepsiei (3.821)
  • Mabtera pentru tratamentului Limfonului non-Hodkin (98).

”Am semnalat acest lucru din 1 martie, am tras nenumărate semnale de alarmă, iar Guvernul nu a întreprins absolut nimic. Mai mult, aceste documente nu ne-au fost prezentate niciodată, deși le-am cerut în nenumărate ori. Situația este echivalentă cu o catastrofă și totuși nu se ia nicio măsură”, a declarat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea

VIDEO Impactul negativ al tehnologiei asupra copiilor

Tehnologia joacă un rol fundamental în viețile noastre, însă poate influența negativ copiii, adolescenții și tinerii. Consumul prea mare de tehnologie are un impact negativ pentru dezvoltarea psihicului lor. Sfatul…