De ce este bine să nu ratăm spălatul pe dinți seara? Explicațiile medicilor

Igiena orală este benefică pentru că ne protejează dantura de efectele neplăcute ale bacteriilor din cavitatea orală. Astfel, trebuie să ne spălăm pe dinți cât mai des pentru a nu avea probleme. Medicii susțin că periajul de seară este cel care ajută cel mai mult.

„Standard, recomandarea este ca spălatul de pe dinţi să fie de două ori pe zi. Dintre cele două momente din zi, cel mai important moment este seara” susține prof. univ. dr. Mihai Juncar, medic primar chirurgie orală și maxilo-facială, Doctor în Științe Medicale.

Motivul pentru care seara nu este bine să sărim peste spălatul dinților are legătură cu procesele fiziologice care se petrec în organism, în timp ce dormim.

„În mod normal, în timpul somnului, secreţia de salivă scade, activitatea noastră scade, nu mai avem – că există şi mecanisme de protecţie ale corpului – practic, seara toate acestea scad şi atunci se lasă un teren liber pentru bacteriile de la nivelul cavităţii orale fără să fie deranjate. Şi atunci seara este cel mai important moment” a mai spus prof. univ. dr. Mihai Juncar, medic primar chirurgie orală și maxilo-facială.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes