Farmaciştii din România au premiat excelenţa în domeniu

dumitru-lupuliasaFarmaciştii din România au premiat miercuri seară excelenţa în sistemul farmaceutic, profesionalismul, meritele deosebite, campaniile dedicate pacienţilor sau specialiştilor, în cadrul celei de-a doua ediţii a Galei Farmaciştilor ce a avut loc la Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă.

‘Cred că sensul adevărat al acestei gale se găseşte în înţelepciunea spusă de Sfânta Scriptură, cuvinte care în toate împrejurările s-a dovedit cât de adânc judecate au fost de cel care le-a scris în Cartea Sfântă: ‘Onorează pe aproapele tău, căci pe tine te vei onora’. Şi, de asemenea, aş vrea să vă spun că am hotărât anul trecut să organizăm această gală fiind cumva şi sub influenţa câtorva cuvinte spuse de Octavian Paler: ‘Timpul este o fiară care are o nesfârşită răbdare de a înghiţi totul’. Şi ca să înghită ceva mai greu, este bine ca la sfârşitul fiecărui an să facem un mic bilanţ şi să încercăm să arătăm ceea ce este bun. (…) La cea de-a doua ediţie dorinţa noastră este de a întrona şi la noi obiceiul altor profesii de a-i sărbători cu drag pe aceia dintre noi care, cu muncă cinstită, sârguincios şi folositor societăţii, nu şi-au părăsit ani mulţi postul de grăniceri ai sănătăţii publice’, a spus Dumitru Lupuleasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, în deschiderea galei.

Primul premiu al galei, pentru Carte farmaceutică, a fost înmânat de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, farmaciştilor Auro Rusu şi Gabriel Hâncu şi psihologului Marina Dorina Paşca pentru volumul ‘Ghidul farmacistului în comunicarea cu pacientul’.

La aceeaşi categorie, a mai fost oferit un premiu prof. univ. dr. farm. Niculina Mitrea, de la Facultatea de Farmacie din Bucureşti, pentru volumul ‘Vitaminele în procesele metabolice’, distincţia fiind înmânată de Vasile Cepoi, consilier al primului-ministru.

Cea mai activă asociaţie studenţească a fost desemnată Societatea Studenţilor în Farmacie din Bucureşti, în timp ce Asociaţia Studenţilor Farmacişti din Târgu Mureş a primit Premiul publicului pentru cea mai activă societate studenţească.

Premiul de onoare pentru întreaga activitate în farmacie a fost acordat farmaciştilor Rozalia Orban din Târgu Mureş, Floarea Aţintişan din Ploieşti şi Eugen Grovu din Braşov.

Distincţia pentru Excelenţă în cercetare farmaceutică i-a fost înmânat prof. dr. Sorin Leucuţa din Cluj iar Premiul de excelenţă pentru decani ai Facultăţilor de Farmacie a fost acordat prof. univ. dr. farm. Maria Titica Dogaru din Târgu Mureş.

La categoria Cel mai activ colegiu, distincţia a plecat către Colegiul Farmaciştilor Giurgiu.

Premiul pentru jurnalism în presa farmaceutică a fost câştigat de redactorul-şef al revistei ‘MedFarm’, Arina Moldovan, în timp ce distincţia pentru jurnalism în presa farmaceutică pentru reviste/site-uri a revenit revistei ‘MedFarm’ şi portalului PaginaFarmaciştilor.ro.

Pentru categoria Campanii sociale şi de informare au fost acordate trei premii, câştigători fiind Asociaţia ‘Ana şi copiii’, ‘Low Gravity’ – Farmexport şi ‘Poveştile vertijului’ – o campanie realizată de firma Abbott.

Premiul de onoare pentru farmacii independente din mediul urban a fost câştigat de farmaciile Miosotis din Galaţi, Lavandule din Dej şi Academia din Bucureşti, în timp ce Premiul de onoare pentru farmaciile independente din mediul rural a fost împărţit de Hypericum din Călugăreni, Giurgiu, Mociu din Cluj şi Darifarm din Moldoviţa, Suceava.

Distincţia la categoria Farmacie de spital a fost câştigat de farmaciile Spitalelor de Urgenţă din Baia Mare, Clinic de Urgenţă din Oradea şi Oncocard din Braşov.

Premiul de onoare pentru farmacii de lanţ a revenit farmaciilor Helpnet 1 din Timişoara, Ropharma Sf. Paraschieva din Iaşi şi Sensiblu nr. 5 din Târgu Mureş.

Ultima distincţie a serii, Premiul special al juriului, i-a fost acordată lui Iordache Huştiu de la farmacia Academiei, un ‘om extrem de important în lumea farmaceutică’.

Juriul care a desemnat câştigătorii celei de-a doua ediţii a Galei Farmaciştilor i-a avut în componenţă pe prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, preşedintele Colegiul Farmaciştilor din România – preşedintele juriului, farm. pr. Elena Clara Popescu, farm. Iustina Vas şi Speranţa Iacob, vicepreşedinţi ai Colegiului Farmaciştilor din România, farm. Vasile Rizea, secretar general Colegiul Farmaciştilor din România, şi dr. Mirela Rădulescu, director de comunicare şi imagine Colegiul Farmaciştilor din România.

Evenimentul a fost prezentat de Gabriel Coveşeanu şi s-a încheiat cu o tombolă la care au fost acordate o serie de premii surpriză.

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea