Incendiul de la Colectiv: trei pacienți de la Spitalul de Arși au murit din cauza infecțiilor

adrian-stanculea

Trei persoane rănite în incendiul de la clubul Colectiv care au fost internate la Spitalul de Arși din Capitală au murit din cauza infecțiilor, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al unității medicale, Adrian Stănculea.

“Am avut 27 de bolnavi internați în spital, din care au decedat șase iar care au decedat aproape sigur din cauza infecțiilor sunt trei bolnavi”, a afirmat medicul.

El a spus că pacienți au decedat și în străinătate și a menționat că mulți dintre bolnavii care au plecat de la Spitalul de Arși au plecat cu culturi sterile.

“Mulți bolnavi care au plecat de aici au plecat cu culturi sterile de la noi. E drept că după aceea unele dintre culturi, înainte de a pleca, s-au pozitivat. La patru zile arăta că acolo există un grad de contaminare, dar există diferențe între contaminare și infecție. Ceea ce le-a ieșit lor poate să arate că este contaminare, nu neapărat infecție”, a explicat Adrian Stănculea.

Potrivit acestuia, la Spitalul de Arși există un grad de infecție spitalicească în limite “acceptabile”.

“Este un grad de infecții spitalicești comparabil nu neapărat cu cele din țările civilizate, dar în niște limite acceptabile”, a susținut Stănculea.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea