Un incubator de transport performant destinat îngrijirii copiilor născuți prematur a fost donat miercuri Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” (Maternitatea Giulești) din Capitală de către organizația Salvați Copiii.
Potrivit unui comunicat al organizației remis miercuri AGERPRES, incubatorul, în valoare de 10.000 de euro, a fost achiziționat din donațiile strânse la semi-maratonul organizat pe 15 mai la București.
“Donația făcută astăzi ne aduce mai aproape de planul organizației: în 2016, Salvați Copiii România își propune dotarea a 25 de maternități și secții de nou-născuți din întreaga țară. Prin dotările de până acum am reușit să contribuim la salvarea a peste 18.000 de bebeluși, iar cu donațiile din acest an sperăm să ajutăm alte câteva mii de copii în anii următori. Bebelușii vor primi o șansă la viață și, astfel, numărul deceselor în rândul prematurilor va scădea semnificativ”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii, citată în comunicat.
Anual, la Maternitatea Giulești au loc aproape 3.600 de nașteri și sunt îngrijiți peste 400 de nou-născuți prematur, aceasta fiind una dintre cele șapte unități medicale de nivel III din Capitală. În 2014, Salvați Copiii a mai oferit secției de neonatologie un incubator de terapie intensivă, în valoare de 16.400 de euro.
“Pe lângă copiii născuți înainte de termen în spitalul nostru, primim și prin transfer prematuri și bebeluși cu stare generală gravă, care necesită internare în secția de terapie intensivă. Suntem recunoscători pentru incubatorul pe care l-am primit astăzi, acest aparat de ultimă generație ne va permite îngrijirea în condiții de siguranță a prematurilor și efectuarea de consulturi interdisciplinare (oftalmologie, neurologie, cardiologie, chirurgie infantilă) pentru aceștia. Mulțumim organizației Salvați Copiii pentru donație și implicare”, a spus dr. Ioana Roșca, șef Secție Neonatologie — Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” București.
“La fiecare cinci ore în România moare un copil mai mic de un an. Țara noastră se menține pe primul loc în Uniunea Europeană privind mortalitatea infantilă, cu o rată de 8,8 la 1.000 de nou-născuți vii, în 2014. Acești copii ar putea trăi dacă maternitățile ar avea suficiente echipamente medicale performante. Prin proiectul Fiecare Copil Contează, organizația Salvați Copiii a reușit până în prezent să doteze 58 de maternități cu incubatoare, mese de resuscitare și aparate de ventilație”, se arată în comunicatul citat.
Programul de reducere a mortalității infantile derulat de Salvați Copiii poate fi sprijinit printr-o donație lunară în valoare de 2 euro, trimițând un SMS cu textul “SALVEZ” la 8844.
Sursa: AGERPRES