Intenționăm să facem un program național pentru pacienții arși

patriciu-achimas-cadariu-2

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, a anunțat miercuri că va fi realizat un program național pentru pacienții arși, ca parte integrantă a programelor prioritare.

“Intenționăm să facem un program național de arși, care va fi parte integrantă a programelor prioritare, și programul de construire și reabilitare a centrelor de arși, finanțat printr-un împrumut de la Banca Mondială”, a spus demnitarul.

El a precizat că a fost suplimentat fondul pentru acțiunile prioritare cu 26 de milioane lei, ceea ce înseamnă cu 10% mai mult.

“O parte dintre pacienți fiind transferați, astăzi, prin ordonanță de urgență privind plata tratamentelor în străinătate, s-au acoperit aceste costuri și pentru țările non-UE unde se suportă și transportul și întreg tratamentul, și pentru țările UE unde mai există un oarecare supliment care va trebui achitat, coplată, transport. În țările UE, contravaloarea serviciilor a fost plătită prin Formularul S2 fostul E112”, a precizat ministrul Sănătății.

Întrebat de ce nu a fost folosit Centrul de arși grav de la Spitalul de Urgență Floreasca în cazul pacienților răniți la clubul Colectiv, ministrul a spus că din cauza lipsei de personal calificat.

“Este vorba de personal. Am cerut o analiză și, cum ziceam, am cerut în mod expres să fie angajat personal de specialitate”, a mai spus Patriciu Achimaș Cadariu.

Dorel Săndesc, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, a afirmat că programul național de arși care urmează să fie implementat se va referi la pacientul ars după ce acesta iese din Terapie Intensivă.

“Programul reia principiile acțiunilor prioritare pentru faza imediat post-critică a îngrijiri intraspitalicești a marilor arși. Bugetul va fi statistic, analizând statistic numărul de mari arși internați în România în ultimul an. Vom lua 100-150 de cazuri pe standardele de cost făcute de specialiști”, a explicat Săndesc.

În București există în jur de 11 paturi pentru astfel de pacienți la Spitalul de Arși și 25 la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea