Ministerul Sănătății inițiază consultări cu asociațiile de pacienți și principalii producători de medicamente în vederea evaluării impactului prevederilor ordinului referitor la normele privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman asupra pieței farmaceutice din România.
Miercuri, de la ora 15,00, ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, va avea o primă rundă de discuții cu un număr de zece asociații de profil ale pacienților, iar de la ora 17,00 se va întâlni cu reprezentanții de țară a patru mari producători de medicamente la nivel internațional.
“Aceste consultări vin pe fondul intrării în vigoare a modificărilor aduse Ordinului MS nr. 75/2009, modificări aprobate în iunie 2015 și care afectează direct, prin modalitatea de calcul a prețului medicamentelor, disponibilitatea acestora pe piață”, precizează un comunicat al MS remis AGERPRES.
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice a atras atenția marți asupra situației grave în care se află unii dintre pacienții cronici, care nu își mai găsesc tratamentul sau acesta le vine cu întârziere punându-le astfel viața în pericol.
Președintele Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente, Călin Gălășeanu, atenționa pe 9 februarie că aproximativ 800.000 de pacienți cu afecțiuni cronice riscă să rămână fără tratament în acest an în cazul dispariției de pe piață a unui număr de 123 de medicamente esențiale pentru cel puțin 10 arii terapeutice.
Sursa: AGERPRES