Numărul cazurilor de copii cu gripă este în creştere în ultimele săptămâni la Braşov, ajungând la 200 de la sfârşitul lunii noiembrie şi până în prezent, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, medicul specialist Octavian Dumitraş de la Spitalul Clinic de Copii.
”De la sfârşitul lunii noiembrie până acum, au fost diagnosticaţi un număr de 200 de pacienţi cu gripă, din care 194 cu gripă de tin A şi şase de tip B, prin testele rapide pe care le efectuăm în laboratorul spitalului. Ambele tipuri au aceleaşi manifestări, numai că sunt tulpini diferite. Au fost şi cazuri de copii de o lună cu gripă, de trei luni, dar şi de 17 ani. Majoritatea cazurilor nu au fost complicate, nu au necesitat direct tratamentul pentru gripă, iar alte cazuri au fost trimise la Spitalul de Boli Infecţioase, unde s-a decis dacă este nevoie de internare sau tratament la domiciliu”, a afirmat sursa citată.
Directorul medical al Spitalului Clinic de Copii Braşov, Liviu Muntean, a declarat că Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) se confruntă cu un număr foarte mare de prezentări, acestea ajungând, în prezent, la 4000 de cazuri faţă de 2000 într-o lună normală.
”Ne confruntăm cu un număr foarte mare de prezentări la UPU, dar sunt şi foarte mulţi copii care sunt aduşi pentru afecţiuni minore şi care, practic, sunt supuşi riscului de a lua gripa din spital. Poate nu este cazul să fie aduşi de părinţi la UPU. Prezentările pe zi s-au dublat faţă de o lună normală, avem cam 4000 acum faţă de 2000 în mod obişnuit. Nu ne-am confruntat cu cazuri complicate până acum, au putut fi izolate şi tratate şi la domiciliu, conform indicaţiilor primite de la medici. Acum, în secţia infecţii respiratorii nu mai există niciun pat liber, dar facem tot ce depinde de noi să externăm cazurile care pot urma tratamentul acasă. Încercăm să limităm accesul vizitatorilor, dar sunt incredibili de neînţelegători şi chiar agresivi unii dintre ei”, a subliniat directorul medical al Spitalului Clinic de Copii Braşov.
Reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, medicul epidemiolog Raluca Pintea, a declarat pentru AGERPRES că, deocamdată, nu se poate vorbi despre o epidemie de gripă, dar se constată o creştere a numărului de cazuri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
”Nu putem vorbi în acest moment despre o epidemie de gripă, dar se observă o creştere a numărului de cazuri de gripă confirmate pe criterii clinice, în ultimele două săptămâni. Nu ni s-au raportat cazuri complicate, dar, din şase probe pe care noi le-am trimis la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, am primit confirmarea pentru toate şase că este vorba de gripă. Este şi sezonul virozelor şi poate fi vorba şi de persoane care nu s-au vaccinat împotriva gripei”, a precizat dr. Raluca Pintea.
La Spitalul Clinic de Copii Braşov se prezintă pacienţi şi din judeţele Covasna şi Harghita. Aşteptarea la secţia UPU a însemnat, în în ultima perioadă, maximum 240 de minute, în funcţie de gravitatea cazurilor. Spitalul Clinic de Copii are două linii de gardă pentru pediatrie, o linie de gardă pentru chirurgie şi una pentru anestezie terapie intensivă (ATI), a precizat directorul medical al spitalului.
Sursa: AGERPRES