Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat s-a întâlnit la Ramallah cu ministrul Sănătății din Palestina

Trimisul special al AGERPRES, Dana Purgaru, transmite: Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne din România, doctor Raed Arafat, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, împreună cu șeful Oficiului de Reprezentare al României în Palestina, Cătălin-Mihai Țîrlea, au participat joi dimineața, la Ramallah, la o întrevedere oficială cu ministrul Sănătății din Palestina, doctor Jawad Awaad.

În cadrul întâlnirii s-au schimbat impresii pe tema stării sistemului sanitar din România și Palestina, fiind subliniate progresele făcute de cele două părți în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii sanitare, intervenția de urgență, pregătirea personalului medical, dar și importanța investițiilor în acest domeniu.

Discuțiile au fost susținute într-o atmosferă degajată, în limba arabă și engleză dar și în română ținând cont că, după cum s-au exprimat chiar participanții, mulți dintre cei prezenți cunosc bine România, o parte importantă a personalului medical din Palestina fiind pregătită în țara noastră.

În cadrul întrevederii, gazdele au subliniat că sistemul medical palestinian se dezvoltă rapid, fiind făcute investiții continue atât în infrastructură cât și în pregătirea medicilor și asistenților și tratarea bolnavilor. În acest sens, a fost amintită relația deosebită cu România, țară în care numeroși medici palestinieni au obținut specializarea dar și-au întemeiat și familii, aceștia fiind numiți ”cei mai buni ambasadori ai României” în Palestina.

”Suntem mândri că sunteți fiul Palestinei”, au fost primele cuvinte pe care i le-a adresat ministrul Sănătății palestinian doctorului Raed Arafat. Doctor Jawad Awaad a precizat că sistemul medical din Palestina este unul bun în comparație cu alte regiuni arabe, iar ”numărul deceselor în rândul mamelor este cel mai mic din această zonă”.

De asemenea, a fost amintită și intenția ridicării unui Centru pentru Cancer, o construcție ce va fi realizată în trei ani, clădirea necesitând investiții de 140 de milioane de euro. Centrul va servi pentru tratarea și îngrijirea persoanelor diagnosticate cu această boală, iar președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, se implică personal în acest proiect, după cum a subliniat ministrul Sănătății palestinian.

”De patru ani toate instituțiile internaționale observă schimbarea (în bine). Mulți vin și se așteaptă să facă comparație cu Somalia, însă rămân uimiți de ceea ce găsesc”, a spus Jawad Awaad, amintind că medicii palestinieni sunt foarte bine pregătiți, iar în spitale se fac transplanturi de rinichi și în curând vor fi efectuate transplanturi de ficat și de cristalin. ”Ne ocupăm de cadrele medicale, procesul de recrutare este foarte riguros și avem grijă să vină înapoi la noi”, a mai spus oficialul făcând referire la sutele de medici palestinieni care au studiat și studiază în continuare în România.

La rândul său, Raed Arafat a explicat modul în care funcționează sistemele de asigurări din România, dar și cel de intervenții de urgență, pe care l-a descris ca fiind unul dintre cele mai bune și a dat asigurări că buna cooperare între România și Palestina va continua și se va îmbunătăți în special deoarece, așa cum a descris chiar doctor Jawad Awaad, ”aici mereu sunt situații de urgență”.

Întâlnirea a avut loc înaintea deschiderii oficiale de joi, 9 noiembrie, a celui de-al doilea Congres medical internațional palestiniano-român organizat de Asociația Medicilor și Farmaciștilor Palestinieni din România (AMFPR) în colaborare cu Ministerul Sănătății din Palestina, Ambasada Statului Palestina și Departamentul de Situații de Urgență (DSU) din România, sub egida președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas.

La congresul medical care se desfășoară timp de două zile în sala Asociației Semiluna Roșie din Al-Bireh participă peste o sută de medici din România și Palestina de diferite specialități, alături de oficialități române și palestiniene.

Primul Congres medical palestiniano-român cu participare internațională organizat de Asociația Medicilor și Farmaciștilor Palestinieni din România a avut loc în București, între 9 și 11 aprilie 2014.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea