Vaccinul împotriva varicelei: Eficient și recomandat de OMS

 

Vaccinul împotriva varicelei, un ser cu virus viu atenuat, poate fi administrat începând cu vârsta de 12 luni și are o eficiență de peste 90% în prevenirea formelor severe ale bolii. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă includerea acestuia în calendarele naționale de vaccinare, însă în România, serul nu este parte din programul național și se administrează doar la cerere. Medicii Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara au explicat, într-o postare pe rețelele sociale, despre eficiența și contraindicațiile acestui ser.

Varicela, cunoscută popular drept “vărsat de vânt”, este cauzată de virusul varicelo-zosterian (VZV) și se transmite prin aer sau prin contact direct cu veziculele bolnavului. Deși în majoritatea cazurilor boala evoluează ușor, ea poate provoca complicații severe, uneori chiar fatale.

Vaccinul are un rol esențial în profilaxia varicelei, atât la copii, cât și la adulți care nu au trecut prin boală și nu au fost vaccinați anterior. Este deosebit de util dacă este administrat în primele 72 de ore de la expunere sau persoanelor cu risc crescut de a dezvolta forme grave. Schema de vaccinare presupune două doze a câte 0,5 ml, administrate intramuscular, în regiunea deltoidiană a brațului.

Contraindicații și reacții adverse

Cu toate beneficiile sale, vaccinul varicelic nu este potrivit pentru toată lumea. Este contraindicat în următoarele cazuri:

  • alergie cunoscută la oricare dintre componentele vaccinului;

  • afecțiuni oncologice precum leucemia, limfoamele sau alte forme de cancer ale sistemelor hematopoietic și limfatic;

  • tuberculoză activă netratată;

  • sarcină;

  • persoane cu imunosupresie sau imunodeficiențe (inclusiv infecția HIV simptomatică);

  • febră mai mare de 38,5°C.

La adulți, cele mai frecvente reacții adverse sunt durerea și înroșirea la locul injectării, ușoare stări febrile, dar pot apărea și simptome precum greață, dureri abdominale, somnolență, iritabilitate, tuse, dureri musculare și articulare sau inflamația ganglionilor.

Categorii: Maratoanele Medika TV
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea